Pompierii, la datorie


Incendiu de proporții în Vaideeni
• de la un scurtcircuit, au ars: un fânar, un coteț de păsări, un coteț de porci, 60 de găini, 3 t. de fân • focul s-a extins la vecini și au mai ars 40 de păsări

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Magheru” Vâlcea au intervenit, în data de 2 septembrie, la ora 00.24 pentru stingerea unui incendiu produs în comuna Vaideeni, sat Izvorul Rece, în gospodăria unui cetățean. Până la stingerea incendiului, au ars: un fânar construit din lemn cu învelitoare din tablă pe o suprafaţă de 36 mp., un coteţ de păsări, un coteţ de porci, 60 de găini şi aproximativ trei tone fân producţie 2015. Din cauza materialelor combustibile (furaje), flăcările s-au propagat şi la proprietatea învecinată unde au ars: o cameră a unei anexe construită din lemn cu învelitoare din tablă pe circa 35 mp. şi un coteţ de păsări cu aproximativ 40 de găini. După aproximativ două ore şi jumătate de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca acesta să cuprindă şi alte imobile din apropiere. De asemenea, au fost salvate cinci animale mari şi 16 păsări. La intervenţie au luat parte şi membrii SVSU Horezu. Cercetările preliminarii arată că flăcările s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la un cablu de alimentare cu energie electrică aflat în imediata apropiere a depozitului de furaje, acesta fiind folosit pentru iluminarea zonei. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii recomandăm respectarea următoarelor măsuri: nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat; nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.

Pompierii au stins focul dintr-o casă din Drăgășani
Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” Vâlcea au intervenit, în data de 2 septembrie, la ora 02.41, în Drăgăşani pe Strada Regele Ferdinand, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în dormitorul unei case de locuit proprietatea unei femei. Până la stingerea incendiului, au ars: bunuri de uz gospodăresc din interiorul locuinţei (un televizor şi o măsuţă), elemente de mobilier, parchetul din dormitor şi trei uşi. De asemenea, s-au degradat prin afumare zidurile locuinţei. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenţiei, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage şi la alte bunuri aflate în apropiere. Cercetările preliminarii efectuate la faţa locului arată că flăcările s-ar fi declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la un aparat electrocasnic rămas sub tensiune (televizor). Pentru prevenirea unor astfel de situaţii recomandăm respectarea următoarelor măsuri: nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea; instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului; verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.