Pompierii anunță «continuarea intervenției de stingere» a incendiului din Măldărești


• vestea cea mare este că nu au fost constatate depășiri ale valorilor normale în ceea ce privește nivelul radiațiilor
Prin intermediul unui comunicat de presă dat publicității în urmă cu douăzeci de minute, reprezentanții ISU Vâlcea anunță «continuarea intervenției de stingere» a incendiului din comuna Măldărești. Pompierii anunță că, astăzi, intervenția va fi continuată cu patru autospeciale. Dacă în ceea ce privește posibilitatea de a lichida zilele acestea incendiul, aceasta este una destul de redusă – având în vedere că de două-trei săptămâni nu s-a izbutit asta, pompierii vin și cu o veste bună cât se poate de concretă.
Astfel, din comunicatul de presă la care am făcut referire aflăm că „în urma cercetării radiațiilor, cu ajutorul echipamentelor de pe autospeciala CBRN, nu au fost constatate depășiri ale valorilor normale”.