Polițiștii vâlceni vă învață cum să preveniți comiterea furturilor din buzunare


Prin intermediul unui comunicat de presă, polițiștii vâlceni au transmis ample recomandări cu privire la modalitățile practice prin care comiterea furturilor din buzunare poate fi prevenită, reducând semnificativ posibilitatea să deveniți victimele unor astfel de acte infracționale. În speranța că veți citi cu mare atenție aceste sfaturi și că le veți respecta cu strictețe (ele fiind foarte utile mai ales bătrânilor și copiilor) vă invităm să parcurgeți întregul comunicat de presă transmis de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Specificul furturilor din buzunare constă în faptul că locul de acţiune este un spaţiu restrâns, de regulă favorizat de aglomeraţie. În general, noaptea se fură din gări, din trenuri, iar ziua în mijloacele de transport în comun, magazine, pieţe, dar numai la anumite ore, atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă, sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora.
Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunii de furt din buzunare, genţi, este recomandat să ţineţi cont de sfaturile cu caracter preventiv oferite.

În mijloacele de transport în comun

• când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
• dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, căutaţi să vă schimbaţi locul;
• poziţionaţi geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă este posibil, între corp şi un element fix din autovehicul;
• dacă vă aşezaţi pe scaun, ţineţi bagajele în braţe, în nici un caz spre exterior ori spre vecinul de scaun;
• când poziţia unui călător vă impune să vă îndepărtaţi de bagaje, sau să vă schimbaţi poziţia, evitaţi-l;
• nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor; acesta este vulnerabil la urcarea şi coborârea din mijloacele de transport în comun;
• nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi.

La cumpărături

• evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări, autogări, magazine etc.;
• portofelul nu se ține niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere, iar geanta nu se ţine în coş;
• feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
• când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
• țineți geanta în față, protejând-o cu mâna;
• nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
• nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
• nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;
• nu vă lăudaţi în public că deţineţi asupra dumneavoastră sume mari de bani;
• aveți grijă la folosirea cardurilor, la extragerea de numerar din bancomate; există riscul să fiți urmărit și să vă fie sustrasă suma de bani;
• nu ezitaţi să luaţi atitudine atunci când sunteţi martorul unei infracţiuni.

Foarte important!

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, anunţaţi poliția la numărul unic de urgenţă 112!
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea