Polițiștii vâlceni mereu pe urmele hoților de lemne


• amenzile s-au ridicat la aproape o sută de milioane lei vechi
Poliţiştii vâlceni au organizat şi desfăşurat, pe parcursul acestei săptămâni, activităţi de verificare a legalităţii transportului materialului lemnos. Aceștia au luat la puricat traseul Râmnicu Vâlcea – Budeşti – Călimăneşti – Brezoi – Valea lui Stan – Câineni. Cu această ocazie, au fost oprite pentru control 25 de autovehicule, au fost legitimate 27 de persoane și au fost aplicate șapte sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor s-a cifrat la 7.080 lei. De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 9 m.c. material lemnos, a cărei valoarea se ridica la peste 1.000 lei.
În urma acestor acțiuni, au fost constatate încălcări ale prevederilor art. 19 alin. 1 lit. a din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, respectiv expedierea de material lemnos care nu are provenienţă legală. Pentru astfel de fapte, un bărbat a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât, prin mai multe avize, a expediat material lemnos fără provenienţă legală. Totodată, oamenii legii au dispus confiscarea întregii cantităţi de material lemnos descoperită