Polițiștii din cinci localități vâlcene au primit mașini noi


Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a primit în dotare, pe 28 iulie 2020, cinci autospeciale noi, marca Dacia Logan. Acestea vor fi repartizate structurilor de ordine publică din județ. În context trebuie făcută precizarea că aceste autovehicule reprezintă doar o parte dintre autospecialele ce vor intra în dotarea I.P.J. Vâlcea.
„Diferența de vechile modele o face colantarea verde-albastră, care este una mai vizibilă în trafic, încercându-se totodată, o aliniere la celelalte poliții europene. Autospeciala, în noua versiune, prezintă modificări pentru spațiul dedicat persoanelor reținute. existând acum si un grilaj care are scopul de a-i proteja pe polițiști. Toate mașinile intrate în dotarea polițiștilor au dotări specifice muncii operative – sisteme acustice și vizuale de avertizare, dar și alte dispozitive care asigură condiții optime pentru îndeplinirea misiunilor. Cele 5 autospeciale noi vor contribui în mod sigur la îmbunătățirea modului în care polițiștii răspund la solicitările cetățenilor, precum și la creșterea gradului de siguranță pe care polițiștii o au la intervenții”, au transmis reprezentanții IPJ Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
Pe 29 iulie 2020, cele cinci autospeciale noi au fost repartizate următoarelor structuri de ordine publică din județul nostru: Poliția municipiului Râmnicu Vâlcea, Poliția municipiului Drăgășani, Poliția orașului Băile Olănești, Poliția orașului Bălcești și Poliția orașului Ocnele Mari.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea