Polițiștii au ieșit iar pe străzi! Zeci de vâlceni au fost amendați


Zilele trecute, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii vâlceni, împreună cu efective de jandarmi, reprezentanți ISU, polițiști locali, reprezentanți ai DSP, DSVSA şi ITM, au desfăşurat acţiuni de verificare cu efective mărite pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
În cadrul acţiunilor, polițiștii au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum şi purtarea corectă a măștii de protecţie, de către toate persoanele care se aflau în mijloacele de transport în comun sau în alte spații publice.

Ce nereguli au descoperit polițiștii?

„Au fost legitimate peste 5.700 de persoane, au fost verificate 340 de mijloace de transport în comun și peste 200 de societăți comerciale. În urma verificărilor și controalelor efectuate, au fost aplicate 263 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 18.000 de lei, dintre care 243, pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie, două pentru nerespectarea măsurilor de carantină/izolare, șase pentru nerespectarea măsurilor de distanțare fizică şi 12 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate, zilnic, în perioada următoare pe raza întregului judeţ. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte corect masca de protecție, să nu se expună la riscuri!”, au informat polițiștii vâlceni prin intermediul unui comunicat de presă.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea