Poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere


politia_rutieraÎn perioada 9 – 14 iulie, la nivel naţional se desfăşoară activităţi pentru impunerea respectării prevederilor le­ga­le cu privire la folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, dar şi portul centurii de siguranţă, scopul acestor ac­ţiuni constituindu-l reducerea riscu­lui de victimizare a participanţilor la tra­ficul rutier. În acest sens, la nivelul Ser­viciului Rutier Vâlcea sunt organi­zate zilnic acţiuni în trafic, la nivelul întregului judeţ, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere .

Folosirea telefonului mobil în trafic este una dintre cauzele cele mai des întâlnite în cazul producerii acciden­telor rutiere. Studiile internaţionale arată că timpul de reacţie al şoferilor care vor­besc la telefonul mobil este cu 30% mai redus decât al consuma­torilor de alcool şi cu 50% mai mic de­cât al celor care nu au consumat astfel de produse. Experţii arată că pericolul producerii unui accident rezidă mai ales din faptul că şoferul este con­cen­trat la conversaţie. Un risc ridicat de accidentare îl prezintă şi pietonii care vorbesc la telefon. Analizele mai arată că un sfert dintre conducătorii auto vorbesc la telefoanele celulare în timp ce sunt la volan.

Pentru a preveni accidentele dato­rate acestei cauze, Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea vă recomandă:

– folosiţi sistemul ,,mâini libere,, când conduceţi un autovehicul;

– folosiţi telefonul doar după ce aţi oprit într-un loc sigur, dacă nu aveţi dispozitiv de tip ,,mâini libere”;

– limitaţi dialogul la discuţiile esenţiale;

– toţi suntem responsabili pentru siguranţa rutieră: nu reţineţi mult la te­le­fon conducătorul auto; îi puteţi pune viaţa în pericol distrăgându-i atenţia.

Activităţile desfăşurate de poliţiştii rutieri au ca obiectiv conştientizarea conducătorilor auto şi a pasagerilor cu privire la importanţa utilizării centurii de siguranţă dar şi a altor dispozitive de retenţie omologate.

Aveţi idee ce se poate întâmpla dacă nu aveţi montată centura de siguranţă?

În timpul unui impact, la 50 km/h, viteza de deplasare în oraş, asupra unui adult de 80 kg acţionează o forţă de 2 tone. În acest caz, asupra unui copil revine o lovitură cu forţa de 500 kg. Pentru pasagerii din spate care nu şi-au pus centurile de siguranţă, o ast­fel de lovitură este foarte periculoasă. Ei se pot lovi de podul maşinii, iar pa­sa­gerul din mijloc, în general, zboară prin parbriz. Un impact la 40 km/h supune corpul uman la presiuni simi­lare cu o cădere de la etajul trei al unei clădiri. Astfel, chiar dacă nu este în mod direct o cauză care generează ac­ci­dentele rutiere, portul/neportul cen­turii de siguranţă creşte/scade riscul de supravieţuire în cazul unui accident.