Polițiștii au dat iama peste elevii chiulangii


Joi, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost organizată o acţiune punctuală, privind asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ, preve­nirea şi combaterea absenteis­mului, abandonului şcolar, dar şi al copiilor care se află pe stradă şi efectuează activităţi de cerşetorie şi vagabondaj. Astfel, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea îm­preu­nă cu reprezentanţi IȘJ Vâlcea şi D.G.A.S.P.C. Vâlcea au controlat opt unităţi de alimentaţie publică situate în zona adiacentă şcolilor, fiind depistaţi 20 elevi care absentau de la cursuri şi au fost întocmite patru informări către unităţile de învăţământ.