Poliția ne răspunde


Așa cum ați văzut la mo­mentul oportun, în chiar ziua desfășurării alegerilor locale din data de 5 iunie, „Curierul de Vâlcea” a scris despre compor­ta­mentul nepotrivit pe care șeful de post din comuna Dăești l-a avut în timpul scru­tinului electoral. Cu privire la ma­terialul mass-media publicat în cotidianul nostru, reprezentanții Inspec­to­ra­tului Județean de Poliție Vâl­cea fac următoarele precizări:
„În ziua de 05 iunie, în baza sesizării telefonice, dar nu prin SNUAU 112, conducerea IPJ Vâlcea a dispus efectuarea de verificări pentru stabilirea situației de fapt. Ulterior, a fost depusă și sesizare scrisă cu privire la aceleași aspecte semnalate telefonic și prin mijloacele mass-media. La finalizarea verificărilor, petentul a primit răspuns scris cu rezultatele verificării. Vă asigurăm de disponibilitate pentru a clarifica orice aspect ce intră în sfera de competență a Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, se arată în comunicatul de presă transmis redacției noastre, comunicat ce poartă semnătura comisarului șef de poliție Ilie Voica.