Poliția, la datorie


Accident spectaculos în Călimănești
Conform buletinului de presă transmis de IPJ Vâlcea, în prima zi a acestei săptămâni, Robert C., din comuna Voineasa, a provocat un accident în stațiunea Călimănești. Bărbatul a condus un autovehicul pe DN 7, iar la km 193 + 915 m. nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă spre dreapta, intrând în coliziune cu un alt autovehicul. Acesta din urmă circula din sens opus și era condus de către Marin C., de 43 ani. În urma impactului dintre cele două mașini, a rezultat rănirea uşoară a minorului P. D., de 12 ani, pasager. El a fost diagnosticat preliminar cu escoriaţii. Cei doi șoferi au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Oamenii legii anunță continuarea cercetărilor pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Un argeșean cu permisul suspendat, prins conducând pe drumurile din Vâlcea
Luni, 2 februarie, în jurul prânzului, polițiștii vâlceni au depistat un argeșean în vârstă de 30 de ani, din comuna Poiana Lacului, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Budeşti, deși acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pentru această faptă, pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal. Acesta urmează să fie cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere reţinut în vederea suspendării, fapta fiind prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin. 2 din Codul Penal.

Tânăr și fără minte! S-a ales cu dosar penal pentru că a ieșit la plimbare cu mașina deși nu avea permis
Ieri-dimineață, în urma unui control de rutină, oamenii legii au depistat un tânăr de 21 ani, cu domiciliul în comuna Vaideeni, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității chiar dacă nu deținea permis de conducere. În cauză, pe numele tânărului șofer de ocazie a fost întocmit dosar penal. El va fi cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Confiscare de material lemnos
Tot în dimineața zilei de ieri, poliţiştii au oprit în trafic, pe raza comunei Sineşti, un atelaj hipo. Acesta era condus de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate, el transportând 0,4 metri cubi de material lemnos pentru foc, din speciile anine și gârniţă. În urma controlului efectuat, oamenii legii au stabilit că acesta nu deţinea documente de însoţire ori de provenienţă a cantității de lemn transportate. S-a dispus măsura sancţionării contravenţionale a celui în cauză conform art. 19, alin.1, lit. b din Legea 171/2010, confiscându-se totodată și materialul lemnos.