Poliția, în acțiune


Grav de tot: a lăsat o minoră să îi conducă mașina
În noaptea de duminică spre luni, poliţiştii din comuna Budeşti au oprit, pentru un control de rutină, un autoturism care circula pe DJ 678, pe raza localității. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că la volanul mașinii se afla o tânără de 17 ani, cu domiciliul în Râmnicu Vâlcea, care, evident, nu deținea permis de conducere. De asemenea, pe scaunul din dreapta-faţă, a fost identificat, în calitate de pasager, un tânăr de 28 de ani, cu domiciliul tot în Râmnicu Vâlcea. El era proprietarul vehiculului, pe care l-a încredinţat minorei pentru a-l conduce pe drumurile publice, cu toate că ştia despre fată că nu este posesoare de permis de conducere.

Cei doi urmează să fie pedepsiți

În cauză, oamenii legii au întocmit dosare penale. Cei doi tineri urmează să fie cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 335, alin 1 şi alin 3 din Codul Penal, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Week-end plin de controale pe drumurile din Vâlcea
• valoarea amenzilor aplicate a ajuns la aproape o jumătate de miliard de lei vechi
Așa după cum ați aflat la momentul oportun din paginile cotidianului nostru, pe tot parcursul week-end-ului trecut, poliţiştii rutieri din județul nostru au efectuat razii peste razii. Controalele inopinate s-au desfășurat în mai multe localități din județul nostru, cu precădere în orașele Râmnicu Vâlcea, Horezu, Drăgășani, dar și în Stațiunea Voineasa.

23 de șoferi au devenit pietoni

Oamenii legii au acţionat pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, oprind pentru control 284 de autovehicule. Au fost aplicate 271 de sancţiuni contravenţionale conform OUG nr. 195/2002, Legii nr. 61/1991 şi altor legi, în cuantum total de 42.050 de lei. În urma acestor ample verificări, au fost legitimate 322 de persoane şi au fost reţinute 23 permise de conducere. De asemenea, au fost ridicate și 12 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au pus gând rău șoferilor
Prima zi a acestei săptămâni a adus controale peste controale în traficul de pe drumurile județului. Polițiștii rutieri au găsit ușor mușterii, șoferii căzând ca muștele în „capcanele” întinse de oamenii legii. Așa se face că, în decurs de numai câteva ore, au fost oprite pentru control 105 autovehicule, fiind aplicate 132 de sancțiuni contravenționale.
Pentru faptele constatate, polițiștii au aplicat amenzi în cuantum total de 18.300 de lei. De asemenea, cinci dintre șoferii opriți în trafic au rămas pietoni, acestora fiindu-le reținute per­misele de conducere. În plus, au fost ridicate și șase certificate de înmatriculare.