Poenaru şi „condeiul său portăreţ”

Astăzi se împlinesc 215 ani de la naşterea vâlceanului care a inventat şi brevetat primul toc rezervor din lume, strămoşul stiloului de azi. Ce bine ar fi dacă în locul divorţului Biancăi Drăguşanu tinerii ar putea afla, de la posturile tv, cine a fost acest cărturar iluminist şi cât de importantă este această invenţie a sa.  

Măcar în acest editorial să amintim numele celui care a ajuns să fie secretarul lui Tudor Vladimirescu şi a reuşit să realizeze atât de multe într-o singură viaţă de om. 

Petrache Poenaru, dascăl, pedagog, traducător şi revoluţionar este fiul lui Constantin zis Dincă Poenaru şi al Smarandei, care se trăgea din celebra şi vechea familie a boierilor Otetelişeni, de la Otetelişu Vâlcei. La conacul acestei familii, de la Beneşti (Bălceşti, Vâlcea), s-a născut şi a copilărit celebrul inventator român.

După ce studiază la Paris, ingineria, mineralogia şi geologia intreprinde mai multe călătorii de studii în Franţa şi Anglia, ca mai apoi să se întoarcă în ţară unde va fi inspector şi apoi director al Eforiei Şcoalelor. Lui i se atribuie prima încercare de organizare a învăţământului din Ţara Românească, în anul 1832, prin redactarea unui regulament al şcolilor de inspiraţie occidentală. 

Dar cea mai mare realizare a sa este invenţia unui instrument de scris ingenios pe care îl brevetează la Paris, în ziua de 25 mai 1827, cu neobişnuitul titlu „la plume portable sans fin, qui s’alimente elle-meme avec de l’encre“, care s-ar traduce astfel: „pana portabilă care nu se termină, care se alimentează singură cu cerneală“. Această invenţie a fost valorificată mai târziu de un american, care a obţinut un nou brevet pentru un rezervor prevăzut cu o cămăruţă pliabilă din cauciuc, în contact cu un levier de forma unei pompiţe de pe suprafaţa externă a stiloului, în urma căreia americanul a făcut foarte mulţi bani. “Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală“ a însemnat o revoluţie a instrumentelor de scris. 

Petrache Poenaru a avut de înfruntat anul revoluţionar paşoptist, când a fost arestat pentru că făcuse parte din comisia de eliberare a robilor ţigani. După Revoluţia de la 1848 şi unirea Principatelor din 1859, ajunge în preajma domnitorului Alexandru Ioan Cuza. 

A făcut parte din colectivul care a lucrat la proiectul de scriere bazat pe ortografia cu litere latine. Tot el este iniţiatorul Societăţii Agronomice şi al Şcolii de Agricultură de la Pantelimon. Datorită participării sale la momentele importante ale ţării, studiilor sale şi notorietatăţii publice lui Petrache Poenaru i s-au oferit numeroase dregătorii şi funcţii administrative şi politice, ajungând până la aceea de membru în Consiliul de Stat al ţării (1864). A deţinut şi funcţia de preşedinte de onoare al „Astrei” şi cea de vicepreşedinte şi apoi preşedinte al „Societăţii pentru Învăţătura Poporului Român“. Din anul 1871 este ales membru al „Societăţii Academice Române“. A publicat primul curs de geometrie din ţările române, precum şi prima lucrare de algebră din Ţara Românească şi a fost colaborator la primul dicţionar francez-român. 

La fostul conac al familiei Otetelişanu de la Bălceşti, clădire monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, de care este legat şi numele savantului de origine vâlceană, s-au efectuat o serie de lucrări de restaurare după o lungă perioadă de ruinare. La 20 iunie 1898 aici se înfiinţa Spitalul din Otetelişu chiar în conac, până în 1905 când spitalul s-a mutat în sediul Primăriei. Familia Otetelişanu a locuit în conac până la naţionalizare, după care, în perioada comunistă, a fost organizată o colecţie muzeală dedicată savantului Petrache Poenaru şi desfiinţată în 1989. Din anul 2001 conacul a fost restaurat şi locul, unde se păstrează atâtea poveşti despre copilăria lui Petrache Poenaru, a revenit la viaţă. 

Vă întreb, în mod retoric, credeţi că merită acest mare român puţină atenţie din partea noastră, a muritorilor de rând, trăitori într-o societate mult prea grăbită şi excesiv bombardată cu inutile „mondenităţi”  şi cu aşa-zise valori !?