„PNL și USR desființează campioana inimilor”


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Partidului Social Democrat Vâlcea au transmis un punct de vedere după ce consilierii locali din Râmnicu Vâlcea ai formațiunilor politice PNL și USR-PLUS au decis să nu suplimenteze bugetul necesar funcționării echipei de handbal a muncipiului. În opinia reprezentanților PSD, există posibilitatea ca, prin prisma deciziilor majorității din consiliul local, echipa de handbal SCM Râmnicu Vâlcea să ajungă în imposibilitatea de a desfășura activitățile sportive. În acest moment dificil, Consiliul Județean Vâlcea pare să rămână singurul partener (din mediul public, neluând în calcul sponsorii privați) care mai poate asigura continuarea activităților sportive.
„Este păcat că una din puținele bucurii ale vâlcenilor, echipa de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, să fie aruncată la gunoi de noua majoritate PNL și USR din Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. Echipa noastră campioană este practic desființată de consilierii PNL și USR, care, prin nerespectarea legii, votează împotriva rectificării bugetului și a subvențiilor pentru echipă.
În timp ce Consiliul Județean Vâlcea, în calitate de partener, anunță că, în continuare, va sprijini echipa de handbal, care este totuși, în primul rând a Primăriei Râmnicului, PNL-iștii și USR-iștii defilează ignorând legea. Echipa joacă, noi ne bucurăm, chiar și de la televizor, dar nu ne întrebăm care sunt costurile. Știm că noii colegi nu vor să înțeleagă faptul că această echipă are nevoie de sprijinul nostru. Vâlcenii acum vor spectacol, dar nu-l mai au în aceste condiții. Stop joc spun ei, pentru că noi, PSD, un mandat de patru ani, am susținut sportul vâlcean”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al PSD Vâlcea.