„Ploile şi zăpada au făcut ca infracțiunile silvice să scadă”


• declară Dumitru Dinu, șef „Paza pădurii” – Direcția Silvică Vâlcea

Reprezentanții Direcției Silvice Vâlcea au constatat că au de-a face cu mai puține infracțiuni în domeniu comparativ cu primele două luni din 2013, motivând și vremea ploioasă ce „nu a mai atras” hoții de lemne. În primele două luni din an, s-au înregistrat 6 infracțiuni silvice, respectiv 57 de contravenții cu amenzi de 50.100 lei. Direcția Silvică a confiscat 94 m.c. de material lemnos. „Anul trecut au fost înregistrate şapte infracțiuni silvice, iar, cumulat pe primele două luni din an, s-au aplicat 76 de contravenții, mult mai multe ca-n primele două luni din 2014. Punem totul și pe seama ploilor, a vremii instabile…În plus, am avut, în acea perioadă, și multă zăpadă…Într-un cuvânt, condițiile nu au fost dintre cele mai prielnice”, a declarat, pentru ziarul nostru, Dumitru Dinu, șef Paza pădurii – Direcția Silvică Vâlcea.