Pliantele liberalilor îl iau la mişto pe Cîlea: „Buican Cristian munceşte inteligent, nu greu!”


• ca şi Emilian Frâncu pentru Primărie, preşedintele PNL-ului n-are nicio emoţie că a furat şi el startul competiţiei din USL pentru conducerea Consiliului Judeţean

afis_buican_fataIubirea cu năbădăi dintre liberali şi social democraţii vâlceni tinde să se­me­ne tot mai mult cu scrierile lui Cara­giale. Nu trece săptămâna fără vreun ghiont sau o palmă schimbată între cele două jumătăţi ale cuplului politic im­pus de Ponta şi Antonescu. După plian­tele lui Frâncu pentru primărie şi inci­dentele cu echipele de sondare pese­diste bruscate de „fraţii galbeni”, comedia mariajului a ajuns la un nou episod. „Buican Cristian munceşte inte­­li­gent, nu greu!” sună ironia cât se poate de transparentă cu care liberalul îşi „ameninţă” electoratul şi, în acelaşi timp, îl batjocoreşte public pe Ion Cî­lea şi al său etern refren: „Eu n-am timp, muncesc de dimineaţa până seara!” Aruncate pe piaţă în ultimele zi­le, hâr­tii­le lucioase ale PNL-ului de­mons­trea­ză clar cine are iniţiativa în această bătălie cruntă şi pe care mai marii celor două partide cu greu o mai pot ţine sub preş. Ca şi Emilian Frâncu, preşe­din­tele PNL face risipă de cerneală, hârtie şi idei promiţându-le vâlcenilor turism pentru zona de nord, agricultură pentru cea de sud şi industrializare cât cuprin­de pentru restul Vâlcii. La promisiuni nu-l întrece nimeni pe Buican. La realizări apar problemele.