„Piaţa din Vâlcea este săracă, iar CET Govora trebuie să-şi redimensioneze producţia”


• declară Romulus Bulacu – vicepreşedintele Consiliului Judeţean

În opinia lui Romulus Bulacu – vicepreşedintele Consiliului Judeţean, pentru CET Govora trebuie găsite soluţii profesioniste şi mai puţine ingerinţe politice. „Prin preluarea celor două mine, Berbeşti şi Alunu, care o mare perioadă de timp au lucrat în pierdere, procesul de rentabilizare reală a CET Govora devine şi mai dificil. Trebuie făcute nişte eforturi de investiţii, acolo, la minerit, iar în paralel trebuie făcută o reor­ga­nizare, zic eu. Dar asta nu depinde de noi, depinde de manager şi de Consiliul de Administraţie, care sunt investiţi cu aceste respon­sabilităţi”, afirmă Bulacu. În privinţa personalului TESA, „vicele” Bulacu spune că doar cei profesionişti trebuie păstraţi şi stimulaţi. „Trebuie ruptă odată pisica! Eu o spun din punctul meu de vedere, care ştiu ce înseamnă ca o societate să fie rentabilă. Trebuie să elimini toate pierderile posibile, mai ales într-o piaţă care este labilă, cu probleme. Să spunem lucrurilor pe nume, piaţa din Vâlcea este săracă şi atunci CET Govora trebuie să redimensioneze producţia pentru piaţa judeţeană”, a conchis Romulus Bulacu.