Petrecerea anului la Scundu: Cristi Bănățeanu și Ileana Lăceanu au câștigat bătălia cu ploaia


• sute de localnici au chefuit de Sfântul Dumitru
scundu_02

scundu_00

scundu„Degustarea vinului rozaliu de Scundu” este, de un fix un deceniu, cea mai mare sărbătoare a scundenilor mândri de licoarea lor-emblemă. Conform tradiției, cheful cel mai mare din calendarul loca lității se ține de Sfântul Dumitru, adică de onomastica edilului social-democrat Blejan, o gazdă mereu bucuroasă de oaspeți și un amfitrion cu o energie infinită. Anul acesta, sărbătoarea de la Scundu a tremurat sub amenințarea norilor și a frigului iar organizatorii au mutat din timp evenimentul de pe gazonul stadionului la Căminul Cultural. Chiar și așa, sute de scundeni cu chef de petrecere au semnat condica sfidând vremea câinoasă. De alungarea norilor și instalarea bunei dispoziții au avut grijă artiștii Cristi Bănățeanu și Ileana Lăceanu care i-au incitat permanent pe scundeni la dans și veselie. Gorjeanca, în special, a avut o prestație senzațională, un amestec de muzică populară și comedie, cu nenumărate glume și poante care au scos din amorțeală toți invitații. În plus, aceasta i-a dedicat o melodie specială șefului administrației scundene care a roșit în fața efervescenței și elanului cântăreței.
De ziua sa, alesul comunității a avut grijă ca niciunui petrecăreț să nu lipsească porția de fasole bătută în farfurie sau rozaliu în pahare. Bucuria onomasticii a împărțit-o cu vecinii din Pesceana, Prundeni și Crețeni, adică Ion Vasile, Horia Horăscu și Ion Spârleanu. Către seară, toată conducerea județeană a social democraților a descins la Scundu pentru a-l serba pe Dumitru Blejan.