Petrecere pe ritmuri bănățene la împlinirea a jumătate de mileniu de la atestarea Bărbăteștiului
Anul acesta, comunitatea vrednicilor munteni din Bărbătești atinge un prag istoric: împlinirea a 500 ani de la atestarea așezării lor. În acest sens, edilul socialdemocrat Constantin Bănacu are planul de petrecere conturat în jurul lăutarilor care au făcut senzație la „Brâul de Aur”, ediția 2017, adică bănățenii lui Petrică Nicoară Sârbu.
Istoria spune că Sfântul Voievod Neagoe Basarab – Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa era din familia Craioveştilor. La urcarea sa pe tron, în 1512, el şi-a revendicat descendenţa din domnul Ţării Româneşti Basarab cel Tânăr (noiembrie 1477 septembrie 1481, a doua domnie în noiembrie 1481 – aprilie 1482, când e ucis de boieri la Glogova) fiul lui Basarab II (decembrie 1442-primăvara 1443) şi nepotul lui Dan al II-lea (1420-1431). Neagoe a fost unul dintre cei patru copii ai părinţilor săi. Înrâurit de credinţa mamei sale, el a deprins din fragedă vârstă învăţăturile mântuitoare si virtuţile creştine. Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, ctitorie a străbunicilor săi, a devenit şcoală duhovnicească pentru evlaviosul Neagoe. Voia lui Dumnezeu a făcut ca în acele vremuri la Mănăstirea Bistriţa să fie retras marele între patriarhi, Nifon al Constantinopolului, chemat în Ţara Românească pe la
anul 1502, de voievodul Radu cel Mare pentru a reorganiza şi întări viaţa bisericească. De la Sfântul Ierarh Nifon, Neagoe a deprins taina rugăciunii isihaste, evlavia şi trezvia sufletului, învăţătura şi înţelepciunea lui Hristos, dobândind înalt spor duhovnicesc. Înzestrat cu daruri intelectuale deosebite, el şi-a agonisit mai toată ştiinţa şi cultura teologică a vremii sale. De aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, iubitorul de Hristos, Neagoe, în anul 1512, a fost chemat la demnitatea de Domnitor şi Voievod al Ţării Româneşti. În această calitate a încurajat dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor, iar pe plan diplomatic a încercat să menţină relaţii de prietenie cu Ungaria. A încercat să stabilească relaţii diplomatice cu Veneţia și Roma și chiar să medieze conflictul dintre creștinii ortodocși şi catolici. Continuând viziunea şi obiectivele politice iniţiate de Ştefan cel Mare, a încercat să realizeze o coaliţie a statelor răsăritene împotriva expansiunii turceşti. În 1517 cere şi obţine de la Patriarhia ecumenică canonizarea fostului său învăţător, patriarhul Nifon. Pe racla în care au fost aşezate moaştele şi care se păstrează la Dionisiu, domnul român este reprezentat închinându-se sfântului. În anul 1519, Neagoe Basarab împreună cu Ştefan al IVlea al Moldovei (Ştefăniţă Vodă) au trimis un ambasador la Vatican prin intermediul căruia „Basarab și aleşii săi fii Theodosie și Petru și urmaşii săi și Ştefan și fiii săi” promiteau că vor participa alături de ceilalţi principi creştini și de papă la „sfânta expediţie împotriva lui Selim, tiranul turcilor”. Totuşi, Ţara Româ
nească rămâne pe perioada domniei lui vasală Imperiului Otoman. Neagoe Basarab a făcut donaţii generoase mănăstirilor ortodoxe din Ţara Românească şi din toate ţările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, unde se odihnesc şi sfintele moaşte ale voievodului. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, în zilele de 8-9 iulie 2008, s-a hotărât canonizarea Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti. Cancelaria Sfântului Sinod a editat Tomosul de proclamare a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, „care a rămas în memoria poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin opera sa intitulată Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic şi enciclopedic”. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Neagoe Basarab (15121521), primul reprezentat al familiei Craioveştilor pe scaunul muntean, a acordat o mare importanţă culturii şi vieţii bisericeşti. Este ctitorul celei mai reuşite capodopere arhitectonice ecleziastice – Mânăstirea de la Curtea de Argeş (sfinţită la 1517),
dar şi al Schitului Ostrov, aşezat pe insula de la Olt (CălimăneştiVâlcea), sfiinţit la 15 septembrie 1521. Domnitorul s-a îngrijit de Mânăstirea Bistriţa care va fi pictată (1519) şi va primi satul Mălureni şi bogate daruri. La 10 aprilie 1520, Mânăstirea primeşte un document de întărire a posesiunilor ei, între acestea aflându-se şi „viile de la Râmnic şi cu locul”, „via de la Căzăneşti” şi „căşeritul din judeţul Vâlcea, oricât este hotarul judeţului”[11]. Din porunca sa, Mânăstirea Cozia este restaurată şi în faţa pridvorului ei,va fi clădită o fântână (1517). La 4 septembrie 1520, domnul emite un hrisov prin care întăreşte lui Tudor Cluceru şi fratelui său Stanciu, o ocină în Bărbăteşti. Voievodul Litovoi a domnit în Muntenia în secolul al XIII-lea. Nu se cunoaşte data naşterii şi a morţii, nici anii între care a domnit, nici unde este înmormântat.
Teritoriul pe care îl controla se afla în Ţara Românească, se pare că înspre Olt sau la est de acest râu. Nu pare să fi cucerit cetatea Severinului, cel puţin după cât reiese din documentele care s-au păstrat. Ocupând unele teritorii aflate anterior sub stăpânirea regilor maghiari, Litovoi intră în conflict cu aceştia şi ungurii întreprind o expediţie de pedeapsă împotriva voievodului român undeva între anii 12721276. Faptul că a putut susţine un război împotriva maghiarilor indică o dezvoltare economică semnificativă a voievodatului lui Litovoi, chiar dacă acesta e înfrânt şi cade în luptă. Tot în favoarea unei bune dezvoltări economice ne apare şi dovada că românii au plătit o mare sumă drept răscumpărare pentru Bărbat, fratele lui Litovoi, căzut prizonier la maghiari în aceeaşi luptă în care a căzut voievodul.