Petre Tănase și-a lansat romanele „Soldatul de pe front” și „Foamea de viață”


Așa cum am mai amintit în paginile ziarului, ieri, la sediul Clu­bului „Alexandru M. Alexiu”, din cadrul Casei de Ajutor Reci­proc a Pensionarilor din Râmnicu Vâl­cea, a avut loc lansarea a două romane: „Soldatul de pe front” și „Foamea de viață” apar­ținând scriitorului Petre Tănase. Născut pe meleaguri vâlcene, în comuna Milcoiu, în data de 26 ia­nuarie 1936, într-o familie de ță­rani, Petre Tănase s-a regăsit de tânăr în arta scrisului, iar de-a lungul timpului, condeiul său a dat viață mai multor romane și cărți de poe­zii. Însuși președintele CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, a vorbit cu entuziasm despre scriitorul vâlcean.  „«Soldatul de pe front» reprezintă un roman de război, dragoste și aventură, iar eroul principal, Cezar Buruiană, trece printr-o serie de evenimente marcate și de cel de-al Doilea Război Mondial. Dragostea cu patru femei frumoase și pe muchie de cuțit, confruntările cu un bucovinean ajuns spion sunt o parte din temele acestui roman. În tot acest timp, eroul poartă în suflet frumoasa Bucovină. Cel de-al doilea roman, «Foamea de viață», prezintă aventurile unui destin jalnic. Eroul vorbește despre copilărie, adolescență și o parte din tinerețe. Sărăcia, bigotismul în mijlocul cărora se află caută să-l copleșească fără să-l învingă”, a precizat scriitorul Petre Tănase.