PESTE ROTONDĂ A CĂZUT CORTINA, COMENTARIILE CONTINUĂ

• Pentru o „Europă a patriilor”, recunoscute prin identitatea lor culturală

Salonul Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși” însumează un dublu omagiu. Primul  –  și cel mai impotrant, desigur – este adresat scrii­torului, patrio­tu­lui și teologului Bartolomeu Valeriu Anania, în me­mo­ria căruia a fost inițiată această manifestare culturală, numele însuși al Salonului purtând titlul uneia din ope­rele sale de referință. Cel de-al doilea omagiu trebuie adresat lui Ioan Barbu, director general al ziarului „Curie­rul de Vâlcea” și președintele Fundației cu același nume, inițiatorul acestei manifestări-eveniment. Ioan Barbu – un Mecena cu punga goală, dar sprijinit de câțiva sponsori inimoși  – a izbutit să aducă la Râmnicu Vâlcea scriitori de prestigiu din întreaga țară, de la Chișinău la Craiova, din Cernăuți la București, care, într-un veritabil areopag al Culturii, au dezbătut pe marginea destinului spiritualității românești, în aceste vremuri de răscruce, când așa-zisa  Mondializare tinde să dezbrace popoarele lumii de propria lor identitate.  Această primă ediție a Salonului Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși” a fost un succes profesional și un triumf spiritual pentru impunerea ideii unei „Europe a patriilor”, ceea ce-i  conferă Salonului și incontestabilă valoare internațională.

Ziua când înfloresc salcâmii

Deschid, uneori, cartea de istorie să văd ce s-a mai petrecut pe stră­ve­chiul nostru „picior de plai”, în decursul timpului. Ceea ce fac acum, cu intenție precisă: caut, mai concret, în această lună a florilor, o zi anume: ziua de 15 mai – pe care (ciudat!) n-am întâlnit-o în răsfoita carte de is­to­rie. În luna mai, în ziua de 15 a aces­tei luni, s-a născut colegul și prietenul nostru, scriitorul și jurnalistul Ioan Barbu. Și câte nu s-ar putea spune despre acest pălmaș cu condeiul, aflat astăzi la zenitul vârstei! Am pu­tea vorbi despre o viață închinată slo­vei de ziar; slujirii semenilor și ade­vă­rului – deviză înscrisă pe frontispiciul „Curierului”: „ORICE ADEVĂR ME­RITĂ CI­TIT!”. Ani de neobosită drumeție bă­tând cu toiagul cuvântului în poarta inimii cititorului. Aș putea vorbi de cărțile sale – mai vechi sau mai noi. De apostolatul ultimelor două dece­nii, în care străbate lumea – de la Car­pați la Niagara – în căutarea și consemnarea identității românești sub semnul credinței noastre stră­bu­ne. Cărțile acestui periplu fără sfârșit vor rămâne în biblioteca umanității și în conștiința românilor drept pravile ale concordiei și frățietății, izvorâte dintr-o menire mesianică și inimă jer­fi­­toare. N-am dorit – și nu doresc, cu orice preț – să fac un breviar al acti­vi­­tății sale profesionale, fie ca gaze­tar, fie ca scriitor. Am dorit să văd ce-i pune istoria în cârcă, în această lună mai, când a văzut lumina zilei, într-un sat de pe Vedea, numit Corbu. Cu bucurie am primit și eu vestea, ca și el, că ai săi din comuna de baștină, prin aleșii lor în Consiliul Local, i-au acordat titlul de CETĂȚEAN DE ONOA­RE AL LOCALITĂȚII. Precum se poate observa, istoria – ca o ursi­toare infailibilă – a fost și darnică și exigentă în zestrea cu care l-a trimis în lume. Iar el a înțeles pe deplin acest lucru – fie și numai prin intuiție – străduindu-se și izbutind să fie la înălțimea ursitoarei sale.

Cum spuneam – ciudat! – ziua de 15 mai n-am mai întâlnit-o ca ata­re, simbolizând o faptă deosebită în cartea de istorie. Dar poate tocmai de aceea ursitoarea i-a rezervat aceas­tă zi lui: nașterii sale. Și iată, toc­mai acum, când mă pregăteam să pun punct acestor modeste și ami­cale considerații, am o extraor­di­nară revelație: în satul meu, Perieți de Olt – nu departe de cel în care s-a năs­cut prietenul Ioan Barbu – sal­câmii înfloresc exact în ziua de 15 mai! Ce poate fi mai frumos, mai fascinant, așa­dar, decât să te trezești cu o glo­ri­oasă istorie în spate, în ziua când în­floresc salcâmii?! Să te plimbi, tâ­năr voievod, cu povara țării în suflet, pe sub gingașele, imacula­tele can­de­labre albe ale salcâmilor înfloriți…