„Peste 70% din finanțarea din PNDL 1 şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune”


• declară deputatul Daniela Oteșanu
Conform datelor guvernamentale, investiţiile prin Programul Național de Dezvoltare Locală 1 în mediul rural au vizat 2.689 sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, 1.776 unităţi de învăţământ (din care 880 de creşe şi grădiniţe) şi 3.948 de drumuri, poduri şi podeţe.
„Succesul acestui program a dat certitudinea colegilor mei din Guvern că acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea din PNDL 1 şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete puse în practică”, a declarat deputatul vâlcean Daniela Oteșanu.
„În urmă cu exact un an au fost deschise şi apelurile pentru infrastructura preşcolară şi şcolară. Mă refer la grădiniţe şi şcoli finanţate prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. Astfel, pentru o alocare de 330 milioane de euro se află în competiţie în diverse etape de evaluare un total de aproape 800 cereri de finanţare în valoare de peste 780 de milioane de euro depuse de unităţile administrativ-teritoriale, din care 357 sunt la nivelul comunelor. Pentru că numărul de cereri este foarte mare, am solicitat celor responsabili să identifice soluţii pentru a contracta cât mai multe din proiectele depuse”, a mai spus Oteșanu.