Peste 20.000 de noi carduri de sănătate, pentru vâlceni


Conform datelor emise de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea, în prezent, la Poșta Română – sucursala județeană, se află 20.534 de carduri naționale de asigurări de sănătate, nou tipărite, ce urmează a fi distribuite asiguraților din Vâlcea. Noile carduri de sănătate naționale, recent tipărite și personalizate, sunt pentru asigurații cărora nu le-au fost distribuite până în prezent aceste documente, respectiv tineri care au împlinit vârsta de 18 ani sau persoane nou-intrate în sistemul public de sănătate. Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea reamintește asiguraților și furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale cu care se află în relație contractuală că termenul de valabilitate a cardurilor naționale de sănătate a fost prelungit de la 5 la 7 ani.

Informații referitoare la cardurile europene de sănătate
Referitor la cardurile europene, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a reluat producția și distribuția acestora începând cu data de 15 noiembrie a.c.. Perioada de valabilitate a Cardului European de Asigurări de Sănătate este de 2 ani de la data emiterii.