Pesceana are monografie scrisă şi ilustrată
Una din figurile emblematice ale comunei Pesceana este Eugeniu Popa, om de cultură şi de sport. Când a aflat că-n localitatea sa se află un ziarist, a apărut imediat la sediul Bibliotecii comunale. „Avem monografia comunei, întocmită de scriitorul Costea Marinoiu, la propunerea unui colectiv din cadrul comunei format din Deaconu Paul, Deaconu Ilie, Păunescu Nicoliţa, Măgâl Alexandru şi subsemnatul. Noi am contribuit la redactarea acesteia, iar în 2007 s-a lansat. S-a realizat, de asemenea, şi o monografie ilustrată a comunei, compusă din mai multe hărţi şi imagini ale monumentelor istorice. Este vorba de Monumentul eroilor, Biserica Sfânta Maria, Biserica Sfântul Nicolae, Biserica Sfântul Dumitru şi Biserica Sfântul Toma. Cea mai veche biserică de la noi din comună este «Sfânta Maria» din satul Cermegeşti, care este realizată în 1760 prin venirea mai multor cetăţeni din satul Predeşti de Dolj”, declară Popa.
Atestare documentară de pe vremea lui Radu Vodă
Documentele istorice atestă comuna Pesceana printr-un hrisov din 20 iulie 1526 al lui Radu Vodă, care dă în stăpânire lui Dobre al Neagăi şi lui Vlado toată moşia Olteanca – Pesceana. „Un alt document este din 1580, prin care Mihnea Voievod dă spre stăpânire toată moşia din Cermegeşti. Locuri cu încărcătură istorică în comuna noastră sunt «Izvorul Boului» – locul de unde izvorăşte Pesceana, «La Războaie» – un platou unde au avut loc lupte între regele Bella al II-lea al Ungariei cu cneazul Farcaş al Vâlcii,dar şi platourile «Cetatea Dacică», «La Scaun», «Platoul Culmea Vâlcului»”, povesteşte Eugeniu Popa.
Brigadă artistică
Pe unul din pereţii Bibliotecii comunale Pesceana este evidenţiată, la panoul de onoare, activitatea brigăzii artistice. „Brigada artistică a «Căminului cultural Pesceana» era formată din Mariana Amzică, Sevaşiţa Antonie, Puşa Voiculescu, Victoriţa Băiaşu, Vlăduş Nicolae, Ion Dobre, Nicolae Dragomir, iar eu am fost instructor artistic. Am mers chiar la faza finală pe ţară, la Caracal, în 1972, unde ne-am clasat pe locul doi. Până în anul 1989 am ţinut în viaţă brigada, apoi nu au mai existat premisele necesare”, conchide Eugeniu Popa.