Persoană bănuită de furt calificat, reținută de polițiști


• tânărul de numai 18 ani este acuzat că, printre altele, ar fi furat de mai multe ori sticle cu băuturi alcoolice
Polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul Investigații Criminale au reținut un tânăr cu vârsta de 18 ani, acesta fiind bănuit de săvârșirea a două fapte de furt calificat, ambele pe raza Râmnicului. Astfel, zilele trecute, oamenii legii l-au reținut pe tânăr, acesta fiind bănuit că ar fi sustras mai multe bunuri, din locuința unui bărbat domiciliat în municipiu.
„În fapt, persoana bănuită ar fi pătruns prima dată în casa persoanei vătămate în perioada 23 aprilie – 1 mai 2017, când ar fi sustras un televizor și mai multe sticle cu băuturi alcoolice, și, din nou, între 20 și 23 ianuarie 2018, când ar fi luat alt televizor, un cuptor cu microunde și aproximativ zece sticle cu băuturi alcoolice, tânărul fiind ajutat, de această dată, de un alt bărbat, în prezent arestat”, se arată în prima parte a unui comunicat de presă transmis de polițiștii vâlceni pe marginea acestui subiect.

Prejudiciul estimat se ridică la 7.000 de lei!

În urma investigațiilor efectuate în cadrul dosarelor penale, polițiștii au reușit depistarea tânărului și reținerea acestuia pentru 24 de ore în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea, el fiind apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunerea de arestare preventivă. În cazul de față, prejudiciul estimat se ridică la valoarea de 7.000 de lei
Oamenii legii mai fac cunoscută continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.