PER negociază cu PNL, dar și cu ALDE sau chiar PSD!


• conducerea centrală a ecologiștilor caută soluții pentru a intra în Parlament

ALDE la nivel național și USB în Capitală au fost, cu siguranță, marile surprize ale alegerilor locale din 5 iunie. „Trase” de nume precum Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Nicușor Dan, cele două formațiuni au beneficiat de cele două „locomotive” și au ajuns să aibă reprezen­tare în multe consilii locale, dar și județene. Aceste două formațiuni politice sunt, în această perioadă, în căutare de soluții și răspunsuri pentru alegerile parlamentare din toamnă. Același lucru îl fac și ecologiștii, care negociază la București nu numai cu PNL, dar și cu ALDE și chiar PSD!
PER a obținut rezultate notabile în două județe la alegerile de la începutul lunii iunie: Vâlcea și Brașov. La Vâlcea, ecologiștii s-au ales cu trei mandate de consilier județean, la fel în Brașov. În plus, organizația vâlceană a PER a propulsat, prin alegerea lui Mircia Gutău în fruntea Râmnicului, opt oameni în noul Consiliu Local. Cu toate acestea, primarul Gutău nu se arată interesat de negocierile de la București: „Pe mine nu prea mă interesează politica, ci administrația. Cei din conducerea partidului știu mai bine ce au de făcut, ce planuri au pentru parlamentare”.