Pentru elevi, Porți deschise la ISU Vâlcea


• micuții sunt așteptați să îi viziteze pe pompieri în zilele de 22 mai și 1 iunie
La nivelul subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al judeţului Vâlcea se va desfășura „Ziua Porților Deschise”, în cadrul programului educațional „Școala Altfel” și a „Zilei Copilului”.
Accesul elevilor se va face în zilele de 22 mai și 1 iunie, în intervalul orar 09.00 – 12.00, iar în cadrul acestor activități copiii pot să afle ce înseamnă să fii pompier și vor putea afla amănunte despre tehnica de intervenție. Ei vor putea vizita atât unitatea de pompieri din Râmnicu Vâlcea (Strada Decebal, nr. 7), cât şi subunităţile din Drăgăşani (strada Nucilor, nr.1), Brezoi, Băile Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor la structurile de intervenție se va face pe baza unui act de identitate al adultului (adulților) însoțitor(i).
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al ISU Vâlcea