Pentru comuna Mihăești, grădinița cu program prelungit a rămas un vis


• declară primarul Constantin Bărzăgeanu

Doleanțele părinților din localitate, dar și ideea primarului Constantin Bărzăgeanu de a avea o Grădiniță cu Program Prelungit încă nu a prins contur. Proiectul de înființare a grădinițelor în mediul rural a fost implementat și-n Mihăești, dar, inițial, s-a dorit Grădiniță cu Program Normal, iar pentru schimbarea destinație trebuie să treacă cinci ani. Așa că totul a rămas la stadiul de idee. „Nu am reușit să facem Grădiniță cu Program Prelungit, așa cum ne propusesem înainte de începerea anului școlar. A rămas un vis. Trebuie să treacă cinci ani pentru a schimba destinația unității de învățământ, a celei cu Program Normal. Nu se pot face schimbări în timpul proiectului, și nici după, decât dacă trec cinci ani”, a precizat edilul Bărzăgeanu. Până una alta, noua grădiniță din Govora-sat are toate dotările, iar copiii învață într-un spațiu adecvat.