Pentru cei ce încă nu știu: CNAS nu mai finanțează Serviciile Județene de Ambulanță


Sunt, încă, persoane care, știind lipsurile din ograda serviciilor județene de ambulanță, aruncă vină pe cei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. De ani buni, CNAS nu mai are treabă cu finanțarea ambulanțelor. Lucru valabil și-n cazul CAS Vâlcea care nu mai asigură finanțarea Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea. Ținem să precizăm aceste detalii pentru că, așa cum spuneam mai sus, încă sunt voci care dau vina pe CAS pentru problemele Ambulanței. În prezent, Ambulanța Vâlcea obține finanțare direct de la Ministerul Sănătății. Bine sau nu, concluzia o trag factorii din domeniu. Cert este că, la un moment dat, managerul Ambulanței Vâlcea, Petre Duinea, regreta schimbarea: „Din păcate, nu mai avem treabă cu CNAS, respectiv CAS Vâlcea. Spun din păcate pentru că mai primeam bani pentru consultații, transport…Se vorbește despre o eventuală colaborare între Minister și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar nimic concret…Așteptăm să vedem ce va fi”. Transferul serviciilor județene de ambulanță a făcut ca unitățile medicală să nu mai aibă și venituri proprii, sponsorizări, lucru, iarăși, negativ pentru acestea. „Există un proiect prin care ni s-ar da voie la venituri proprii, sponsorizări. Însă este sub forma aceasta, de proiect, încă din luna aprilie 2014 și nici la acest capitol nu s-a mai făcut ceva”, a mai precizat, pentru ziarul nostru, managerul Duinea. Ambulanța Vâlcea a fost vitregită de veniturile proprii, strânse ca urmare a unei economii făcută de managerul unității, iar suma, deloc de neglijat, a fost împărțită serviciilor de ambulanță cu datorii.