Pensionarii vâlceni, la ceas de bilanț


Ieri, conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnic, alături de cea a Uniunii Generală a Pensionarilor din România, filiala Vâlcea, s-a întrunit pentru bilanțul anual al activității desfășurate. Pe lângă date legate de membrii unității, ajutoarele acordate și numărul împrumuturilor acordate, președintele CARP Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, a vorbit și despre istoricul unității pe care o conduce din 5 martie 2008. Menționăm că, în 1879 s-a înființat la Craiova o asociație de ajutor a muncitorilor și micilor meseriași, sub numele de „Adjutorul”, scopul reprezentându-l ajutorarea membrilor în caz de boală sau înmormântare, acordarea de pensii invalizilor sau vârstnicilor. În 1886, Alecu M. Alexiu (1849-1944), fost polițist al orașului Râmnicu Vâlcea, apoi primar, membru în CJ Vâlcea și președinte al acestuia (în 1919), a organizat o sucursală a societății „Adjutorul Craiova”. Societatea care se numea „Adjutorul Al. M. Alexiu” a funcționat în Râmnicu Vâlcea până în 1948, când a fost lichidată, președinte fiind, la acea dată, Marin Nadolu – pernsionar. Marin Nadolu a fost cel care s-a ocupat de înființarea CARP, fiind ales de membrii casei ca președinte al acesteia, funcție din care s-a retras în 1962, din motive de sănătate. CARP este o organizație nonprofit, ca și „Adjutorul”, având un caracter social-umanitar, filantropic și de binefacere.

Președinții CARP Râmnicu Vâlcea, de-a lungul anilor
Primul președinte al CARP Râmnicu Vâlcea, așa cum am mai menționat, a fost Marin nadolu, din 5 decembrie 1954 și până-n 1962, urmat fiind de Ion Diaconu, din 1962 până-n 1976, apoi de Constantin Videanu: 1976-1977, Florea Costache: 1977-1978, Dumitru Ungureanu: 1979-1984, Nicolae Vlăduț: 1985-1990, Marian Dănciulescu: 1991-1996, Elena Manole: 1996-1997, Nicolae Lambru: 1997-iulie 2007, Elena Manole: 2007-2008 și Grigore Răban: 5 martie 2008 până-n prezent.

Peste 400 mii lei împrumutați
De la începutul lunii și până-n prezent, 185 de persoane au trecut pe la ghișeele unității solicitând împrumuturi în sumă totală de 420.000 lei. S-au înregistrat: un împrumut de 100 lei, două a câte 300 lei, opt a câte 500 lei, 10 a câte 1000 lei, 25 a câte 2000 lei, 15 a câte 3000 lei, șase de câte 4000 lei, cinci a câte 5000 lei, două a câte 6000 lei, două a câte 7000 lei și unul pentru suma maximă acordată de CARP Râmnicu Vâlcea: 8000 lei.