Pensionarii, sărbătoriţi cum se cuvine, la Băile Govora


pensionari_govoraIeri, în Băile Govora, primarul liberal,  Mihai Mateescu, a organizat „Ziua persoanelor de vârsta a treia”. De-a lungul anilor, graţie edilului, manifestarea a devenit tradiţie de bază a staţiunii. Evenimentul a fost organizat pentru 600 de persoane, fără să fie implicate cheltuieli din partea administraţiei locale. De asemenea, au fost premiate cuplurile care au făcut 50 de ani de căsnicie. Tot cu acest prilej, a fost organizată şi o tombolă. „Am organizat acest eveniment în semn de apreciere a contribuţiei pe care au adus-o aceste persoane la dezvoltarea oraşului Băile Govora, a întregii ţări, dar şi contribuţia pe care o pot aduce în continuare. Îi apreciez şi-i respect pe aceşti oameni ca pe proprii mei părinţi”, ne-a declarat primarul Mihai Mateescu. Această manifestare a fost foarte bine primită, cu atât mai mult, cu cât acest an este dedicat Anului European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii. Aşadar pensionarii din Băile Govora am petrecut cu dans, muzică şi voie bună.