„Pedagogicul” a marcat Ziua Educației prin patru mari proiecte


Pe data de 5 octombrie, când a fost marcată Ziua Mondială a Educației, conducerea Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”, prin directoarea Claudia Bîrzan Nițulescu, alături de dascăli și elevi au participat la patru mari activități.
Din Tainele Arhiepiscopale este una din activitățile desfășurate, unde 270 de copii au vizitat  Arhiepiscopia Râmnicului, ascultând sfaturile fețelor bisericești. Cea de-a doua temă a fost „Să iubim sănătatea”, unde 400 de copii au primit sfaturi despre nutriție chiar de al specialiști în domeniu. Evenimentul a  avut loc la Sala de Festivități a Bibliotecii Județene. Ziua Sportului, o altă activitate, a fost marcată prin participarea a 400 de elevi. Nu-n ultimul rând, tot la Biblioteca Județeană elevii au descoperit secretele lecturii, iar alți 200 de copii au vizitat Filarmonica „Ion Dumitrescu”.
Ca de fiecare dată, „Pedagogicul” s-a remarcat prin activități educative, mai ales că, acum, în atenție s-a aflat chiar educatorul, învățătorul, profesorul. Toți elevii participanți la aceste activități  au primit diplome, medalii, premii.