Pe tema minei închise în Copăceni, Senatorul Coca a primit răspuns de la ministrul Energiei


În urma recentei interpelări pe care a adresat-o ministrului Energiei, Corina Popescu, senatorul Laurențiu Coca a primit un răspuns. Parlamentarul vâlcean solicitase schimbarea destinației clădirilor și suprafețelor de teren neutilizate de reprezentanții Complexului Energetic Oltenia în comuna Copăceni. Acolo, în cadrul fostei Exploatări Miniere Cerna-Copăceni, care și-a încetat activitatea în urmă cu aproximativ 15 ani, există mai multe clădiri și terenuri care nu mai sunt folosite. Astfel, deşi este asigurată paza, clădirea conducerii (trei nivele şi două scări de acces), cantina minerilor, magazia şi depozitul de materiale, atelierul de reparaţii maşini şi utilaje miniere, construcţie bloc apartamente de serviciu (investiţie nefinalizată) se degradează continuu. Asta se întâmplă din atât din cauza lipsei de întreţinere, cât şi a sustragerilor periodice a elementelor componente.
La finalul interpelării, senatorul Laurențiu Coca solicită următoarele: „să analizaţi posibilitatea transferului (cu titlu gratuit) a clădirilor şi suprafeţelor nefolosite, din proprietatea S.C.CEO S.A., către patrimoniul public al comunei Copăceni, judeţul Vâlcea, în scopul utilizării prin schimbarea destinaţiei cu diminuarea corespunzătoare a cheltuielilor destinate asigurării pazei şi achitării impozitelor şi taxelor de către actualul proprietar.”

Cum sună răspunsul ministrului?
Referitor la această interpelare, ministrul Energiei a oferit un răspuns. În rândurile următoare, redăm integral răspunsul Corinei Popescu:
„Schimbarea destinaţiei clădirilor şi suprafeţelor neutilizate de S.C. Complexul Energetic Oltenia SA Tg. Jiu, prin care ne solicitaţi analizarea posibilităţii de transfer cu titlu gratuit a clădirilor şi suprafeţelor nefolosite, componente ale sediului fostei Exploatări Miniere Cerna-Copăceni din proprietatea Societăţii Complexul Energetic Oltenia SA, vă comunicăm faptul că instituţia noastră a solicitat punctul de vedere al Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., în vederea elaborării unui răspuns fundamentat către dumneavoastră.
Pe baza informaţiilor primite, vă comunicăm următoarele:
• Mina Copăceni Valea Mare, judeţul Vâlcea, şi-a încetat activitatea de producţie în anul 2003. aprobarea închiderii realizându-se prin H.G. 1846/2004. La acest obiectiv au fost executate doar lucrări de închidere a galeriilor miniere subterane de legătură cu suprafaţa şi nu au fost executate lucrări de demolare sau reabilitare a construcţiilor;
• Societatea Complexul Energetic Oltenia SA nu deţine titlu de proprietate pentru terenul pe care se află construit sediul fostei exploatări miniere şi, în consecinţă, nu are posibilitatea valorificării acestuia. Terenurile pe care se află aceste construcţii au fost date în administrare prin decret de expropriere către unităţile miniere şi nu este posibilă înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate;
• Situaţia economico-financiară dificilă a Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A. impune efectuarea tuturor demersurilor pentru valorificarea cu titlu oneros a bunurilor din patrimoniul societăţii care nu mai pot fi utilizate.”