Patrulele de reciclare din Vâlcea, sărbătorite de RoRec


rorec
Sfârșitul de săptămână a adus voie bună în Vlădești. Stadionul „Stejarii” a devenit neîncăpător pentru zeci de copii din toate colțurile județului, sărbătoriții acțiunii de reciclare, inițiată de RoRec. A fost marcat succesul copiilor, tinerilor și profesorilor din Vâlcea care au devenit marii câștigători naționali ai ediției 2013-2014. Prin acțiunile și campaniile de informare și educație ecologică, dascălii și copiii din județ au reușit performanța de a-i convinge pe vâlceni să colecteze responsabil și să trimită la reciclare multe deșeuri de echipamente electrice și electronice/locuitor. „Ne-am fixat un obiectiv pe județ: prin acțiuni de informare și conștientizare,  copiii să transmită celor din comunitățile lor mesajul de a recicla electronice, electrice… S-a reușit colectarea a 50 g/locuitor. De fapt, Vâlcea se numără printre cele patru județe câștigătoare. Am ales ca acțiunea de mulțumire pentru efortul depus de copii să aibă loc în Vlădești, aici primind, de altfel, sprijinul Primăriei prin spațiul pus la dispoziție. Stadionul este locul potrivit pentru că avem ateliere educative, dar și competiții sportive”, ne-a informat Ada Lungu, PR Editor Patrula de Reciclare RoRec.
Deschiderea evenimentului a fost marcată de discursul directorului de comunicare al Asociației Române pentru Reciclare RoRec, Andreea Idriceanu: „Din cele 40 de județe plus București, doar patru sunt câștigătoare. Săptămâna trecută am sărbătorit în Covasna, acum în Vâlcea, mergem la Sibiu și apoi în Bihor. Miza patrulei de reciclare este comunicarea. «Vinovații» pentru reușite sunt, în primul rând, profesorii coordonatori, cei care i-au îndemnat pe copii să se înscrie la astfel de acțiuni, dar și să le ducă la capăt cu brio. Mulțumim și părinților care au acceptat înscrierea copiilor în patrulele de reciclare, dar și Inspectoratului Școlar”. Vineri, a fost o zi plină, copiii participând la atelierul de bricolaj condus de Teodora Popescu, profesor veteran al patrulei de reciclare, venită tocmai de la Bistrița, la atelierul de fotografie, la cele două ateliere de muzică și animație conduse de Los Hermanos Dinamita, finaliștii concursului „Românii au talent”, la atelierul de educație ecologică al Lucreției Presecan și la cel de artizanat. De asemenea, băieții și-au făcut echipe de fotbal, iar fetele echipe de majorete. Printre școlile participante la eveniment menționăm: Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu”, Liceul „Antim Ivireanul”, Școala Gimnazială „Anton Pann”, Colegiul Energetic, Școala nr. 4, Colegiul Național „Gib Mihăescu” Drăgășani, Liceul „Brătianu”, Școala „Tudor Vladimirescu”, Clubul Copiilor din Horezu, Liceul „Constantin Brâncoveanu”, școlile din Fârtățești, Sinești, Pietrari, Mihăești, Vlădești, Stroești, Ocnele Mari, Berbești, Crețeni.