Patru asistenți medicali, angajați la Spitalul Brezoi


În urmă cu câteva zile, amin­team de faptul că, dorind darea în funcțiune a noi secții, con­du­cerea Spitalului Orășenesc Bre­zoi avea nevoie, implicit, și de personal. Potrivit datelor fur­ni­zate de către dr. Vasile Cerbu, ma­nagerul unității medicale bre­zoiene, s-au făcut și primele angajări, fiind vorba de asistenți medicali. Astfel, s-au an­ga­jat patru asistenți medicali pen­tru specializările: ORL, Gineco­lo­gie, Pediatrie și Medicină internă. Ur­mează să se dea start concursu­rilor și pentru angajarea de infir­mieri. Reamintim cititorilor că s-a decis, în Consiliul Director al spitalului, deschiderea Sălii de naștere. Mai precis, gravidele să nască la Spitalul Brezoi. Decizia a fost luată și ca urmare a faptului că multe dintre gravide ajungeau la unitatea medicală brezoiană pe ultima sută de metri și nu mai puteau fi trimise să nască la Spi­talul Județean de Urgență Vâlcea.