Păstrăvăria Brădișor funcționează cu doar patru angajați


Păstrăvăria de la Brădișor funcționează în avarie, asta după ce ploile din vara lui 2014 au făcut prăpăd. Doar patru persoane mai lucrează la păstrăvărie, lucru deloc ușor. Cu toate acestea, șeful Direcției Silvice Vâlcea, Gheorghe Mihăilescu, are încă speranțe că lucrurile se vor îndrepta. Două precipitațiile abundente de anul trecut, din vară, secția de sol din cadrul Păstrăvăriei Brădișor a fost inundată, apa a trecut de nivelul lacului, iar tot puietul s-a pierdut. Practic, apa a trecut de nivelul bazinelor cu o jumătate de metru. În plus, a avut loc și colmatarea aducțiunii de apă de la sursa Păscoaia, care alimenta secția de la sol unde se realiza incubația. În prezent, în lipsa apei, nu mai pot fi crescuți puieții. Per total, paguba a constat în pierderea a 30 de tone de pește. Din păcate, și personalul a scăzut dramatic. Din cei 20 de muncitori au mai rămas patru; o parte au intrat în șomaj, alții au fost redistribuiți la alte sectoare. Gheorghe Mihăilescu, șeful Direcției Silvice Vâlcea, speră în redresarea situației, pentru aceasta însă trebuind ca toate instituțiile să comunice, să colaboreze. În opinia directorului, cum conducta de alimentare cu apă de la Păscoaia depinde de Hidroelectrica, când vor exista resurse financiare, ea va trebui decolmatată. Menționăm că, deși există proiecte de dezvoltare, din păcate faptul că păstrăvăria nu mai are cantitatea adecvată de pește face ca lucrurile să stea în stand-by.