Pași importanți pentru redeschiderea Spitalului Bălcești


Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a supus aprobării, la ultima ședință ordinară, un acord de parteneriat între instituția pe care o reprezintă și Consiliul Local Bălcești, privind proiectul de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a Spitalului Orășenesc Bălcești. Astfel, a fost aprobată alocarea sumei de 276.000 lei pentru documentațiile tehnice ce vizează predarea amplasamentului. Se vrea redeschiderea unei unități medicale în Bălcești, aceasta urmând să ofere îngrijiri medicale localnicilor și cetățenilor localităților arondate, ducând și la evitarea supraaglomerării Spitalului Județean.