Pas important în realizarea Complexului de Servicii Balneare Vlădești


Pe 19 august, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a fost prezent la Vlădești unde a semnat, în prezența consilierilor locali și a primarului Adrian Cosac, un nou Acord de Parteneriat în vederea implementării investiției „Complex servicii balneare în comuna Vlădești”. Consiliul Județean Vâlcea vine cu suma de 300.000 lei, pentru realizarea documentațiilor tehnice și a studiilor geotehnice pentru elaborarea proiectului.
„Astăzi, dumneavoastră, consilierii locali, faceți un act istoric. Este vorba despre o deschidere nouă în ceea ce privește dezvoltarea comunei Vlădești, o comună strategică, aflată atât în apropierea municipiului Râmnicu Vâlcea, dar mai ales pe drumul către una dintre cele mai frumoase și vechi stațiuni balneoclimaterice din România, Băile Olănești. Este o zi plină de emoție, pentru că astăzi punem piatra de temelie pentru o direcție strategică de dezvoltare pe care Vlădeștiul nu a avut-o până acum. Eu mizez în continuare pe turism. Ne tratăm la Olănești și ne distrăm în Vlădești, pentru ca aici va fi unul dintre cele mai frumoase ștranduri, o bază de agrement cu bazine de apă dulce, acoperite, dar și cu o unitate specifică tratamentului balnear, pentru recuperarea capacității de muncă și a stării de sănătate”, a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Proiectul de investiții, a cărui valoare se ridică la 40 milioane lei (aproximativ 8,5 milioane euro), se va realiza prin Compania Națională de Investiții. Totodată, Consiliul Local Vlădești a aprobat, prin hotărâre, predarea amplasamentului către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condiție obligatorie pentru demararea execuției obiectivului de investiții.