Parlamentul Vâlcii își dă acordul pentru 35.000 lei pentru panouri fotovoltaice la Schitul Pahomie


Consiliul Județean Vâlcea răspunde afirmativ unei cereri oficiale primite din partea starețului de la Pahomie, ieromonahul Siluan și aprobă, vineri dimineață, suma de 35.000 lei pentru achiziția unui sistem fotovoltaic pentru călugării care nu beneficiază de curentul electric la respectivul locaș de cult. Aceasta nu este singura investiție în energie verde pe care mănăstirile vâlcene au făcut-o din lipsă de alternative pentru alimentarea cu curent electric. Pahomie este o destinație turistică monahală de mare efect iar istoria sa începe pe la 1520, când, potrivit pisaniei, Pahomie monahul şi Sava haiducul au ridicat pe o stâncă o biserică. Despre Pahomie se spune că purta ca mirean numele de Popa Postelnicu, fiul lui Iordache Parscoveanu vel Stolnic, dar despre Sava haiducul nu se spune nimic. După alte izvoare, acest Pahomie n-ar fi altul decât Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistriţa, din apropiere, unde îşi doarme somnul de veci. Acesta a zidit Schitul Pahomie în anul 1509, în amintirea faptului că la Izvorul Frumos, în pustietatea muntelui Buila şi-a găsit salvarea vieţii sale şi a celor care îl însoţeau în pribegie, deoarece căuta drumul care ajungea la Sibiu, pentru a scăpa de Mihnea cel Rău, care-i dărâmase cu tunurile ctitoria sa de la Bistriţa. La loc de frunte, se afla căpitanul de oaste Sava, devenit Sava haiducul pentru faptul că, zăbovind cu stăpânul său mai multă vreme aici, a făcut deseori şi unele prăzi localnicilor pentru hrana oamenilor din subordinea sa. Schitul Pahomie a fost reparat în 1684 de Constantin vel Spătar, mai târziu, Constantin Brâncoveanu, în calitate de descendent al familiei Craioveştilor. Despre existenţa schitului de la Izvorul Frumos ne vorbeşte un document din 1793 al lui Alexandru Moruzzi, prin care domnitorul ţării întăreşte sihaştrilor de aici anumite scutiri, iar, în 1798, Constantin Hangherli Voievod întăreşte anumite danii schitului. Sunt date scrise despre starea Schitului “Izvorul Frumos”, metocul Mănăstirii Iezer, când la 17 decembrie 1824 se arată că “Biserica se află spre dărăpănare cu totul”. Prin 1880, schitul a fost părăsit de vieţuitorii monahi, biserica s-a dărâmat, şi a rămas numai ruine de la ferestre în jos, iar din chilii, numai urmele temeliilor. În anul 1952 s-a reclădit mai întâi biserica în forma ei iniţială, după trăsăturile zidurilor rămase, şi apoi clădirea pentru chilii. Sfinţirea schitului s-a făcut la 30 septembrie 1956 de către episcopul Iosif al Râmnicului şi a fost încredinţat spre îndrumare părintelui Veniamin de la Schitul Pătrunsa. Biserica cu hramul “Sfântul Prooroc Ilie”, în formă de navă, a fost construită sub stâncă, ce o acoperă în proporţie de 70%. Are numai altar şi naos. Pridvorul deschis este susţinut de şase stâlpi de zid. Are două ferestre mici în naos, pe zidul din dreapta, acestea deschizându-se în exterior. Catapeteasma este din zid. Faţadele exterioare sunt simple, văruite în alb, iar acoperişul este din tablă. Pictura este opera pictorului Stan Hermeneanu, ajutat de Vasile Ciugulin. A fost sfinţită, aşa cum se vede, la 30 septembrie 1956. Din cauza infiltraţiilor, pictura peretelui dinspre stâncă a început să se degradeze. Pe zidul pridvorului, în stânga intrării în naos, este pictat Sfântul Apostol Petru, iar în dreapta, Sfântul Apostol Pavel. Cu timpul, pictura s-a deteriorat, fiind refăcută în 1997, de către ierodiaconul Popa Nicolae din Perişani. Clădirea pentru stăreţie, trapeză, bucătărie şi chilii a fost amplasată la vest de biserică, fiind construită din zid, etajată şi cu acoperiş de tablă. Biserica şi construcţia chiliilor au fost ridicate de meşteri zidari din Costeşti, Gorj, şi meşteri tâmplari din comuna Bărbăteşti.