Parcul Unirii din Băile Olănești va fi modernizat


La începutul lunii, la sediul ADR Sud-Vest Oltenia, edilul orașului Băile Olănești, Sorin Vasilache, alături de Marinela Bugheanu, directorul instituției, au semnat contractul de finanțare pentru obiec­tivul „Îmbunătățirea infrastructurii de turism în stațiunea Băile Olănești – modernizare Parc Unirii”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 7. Proiectul are în vedere: modernizarea intrării în parc, a aleilor pietonale, a locului de joacă, reabilitarea izlazului existent, construirea unei fântâni arteziene muzicale, instalare de aparatură fitness, instalare internet wireless, amplasarea unui ceas floral, iluminat ambiental, punct de informare turistică, amenajarea spațiului verde, instalații de irigat, amenajare peisagistică.
De amintit și faptul că investiția la care facem referire depășește șase milioane de lei.