„Parcul oraşului a fost curăţat şi înfrumuseţat”


• declară primarul Iordache de la Ocnele Mari

Zilele trecute, primarul Petre Iordache s-a deplasat în mai multe zone din Ocnele Mari, pentru a mobiliza locuitorii în scopul înfrumuseţării oraşului. „Parcul are o înfăţişare deosebită mulţumită ADP-ului local, rondurile sunt săpate, iar copacii ornamentali au fost curăţaţi. În privinţa Muzeului Buridava, acesta arată din ce în ce mai bine din punct de vedere al amenajărilor şi sperăm să îl deschidem în timp cât mai scurt. Vă mai informez că lucrările la alimentarea cu gaz de la grădiniţă sunt în grafic”, a declarat Iordache.