Până la finele anului, Magazin al statului numai cu produse agricole românești, în Râmnic


• unitatea de comerț va aparține Casei de comerț “Unirea”, societate la care statul este acționar prin Ministerul Agriculturii
Cel de-al doilea magazin agroalimentar al MADR a fost deschis recent în Capitală după ce premiera se consumase la Sibiu cu doar o săptămână înainte. Unitatea aparține Casei de comerț “Unirea”, societate la care statul este acționar prin Ministerul Agriculturii. Până la sfârșitul anului, ar urma să fie deschise încă șase unități: în Sibiu, la Pitești, Slatina, Craiova, Timișoara și Râmnicu Vâlcea.
Conducerea Direcției pentru Agricultură Județeană confirmă că se caută un spațiu în care să fie scoase la vânzare produsele agroalimentare cu predilecție din Vâlcea și/sau Oltenia și că deschiderea magazinului se poate produce până în sărbătorile de iarnă.
Casa Română de Comerț Agroalimentar – UNIREA SA este o companie națională, înființată în baza Hotărârii de Guvern nr.933/2018, cu scopul de a realiza un mecanism comercial funcțional care să conducă la valorificarea superioară a resurselor și producției agricole naționale putând desfășura complementar și activități conexe în vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate. Scopul Societății Naționale „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” – S.A. îl constituie, în principal, organizarea și desfășurarea comerțului cu ridicata și cu amănuntul, în depozite și magazine specializate, piețe și târguri, cu mărfuri agricole: cereale, legume-fructe, carne, lactate, ouă și altele asemenea, precum și operațiuni de import-export cu această categorie de mărfuri. În acest scop, Societatea Națională „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” – S.A. organizează rețele proprii de achiziție, procesare primară și industrială, precum și centre logistice, rețele de vânzare în țară și în străinătate.
„O rețea națională, în profil teritorial de clustere agricole care va integra la nivelul uneia sau mai multor UAT resursele locale de producție agricolă și servicii specifice având în structură cel puțin un centru de distribuție/colectare a produselor. O rețea de centre regionale de însilozare, depozitare și procesare industrială. Funcția de bază a unui asemenea centru este de asigura sortarea, ambalarea și depozitarea în condiții corespunzătoare a produselor agricole constituind în cantități, sortimente și la calitatea necesare promovării lor ritmice în rețelele comerciale interne dar și contingentarea pentru operațiuni importante de export.
O rețea națională de magazine dezvoltată în special în centrele de mare consum, capabilă să asigure piața internă cu produse agro-alimentare proaspete și procesate de origine autohtonă care să contribuie între altele și la echilibrarea balanței comerciale sectoriale” este caracterizarea proiectului.
Reînființarea aprozarelor a fost o variantă analizată de minister de la începutul lui 2018. A fost o dorință a ministrului Daea, care a cerut un fel de analiză de oportunitate, așa cum ni s-a transmis de la Ministerul Agriculturii. S-a trecut la fapte cu ocazia manifestărilor Centenarului În Ședința Guvernului de pe 29 noiembrie 2018, desfășurată la Alba Iulia, a fost aprobată înființarea Casei Române de Comerț Agroalimentar “Unirea”, în contextul aniversării centenare a Marii Uniri a României.
Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a primit, anul acesta, un buget de aproape 20 de milioane de euro. Banii vor fi folosiţi pentru amenajarea de spaţii de stocare şi distribuire a produselor locale, în toată ţara.