Până la 15 mai 2011, inclusiv, se poate redirecţiona 2% din impozitul pe venit


finante_sediu_latDirecţia Generală a Finanţelor Pu­blice Vâlcea infor­mează contribua­bi­lii persoane fizice, care în anul 2010 au obţinut venituri din salarii şi asi­mi­late salariilor şi cei care au obţinut venituri: comerciale, din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, din transferul titlu­rilor de valoare, din operaţiuni de vân­zare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, că pot dispune asu­pra destinaţiei unei sume repre­zen­­tând 2% din impozitul stabilit pen­tru veniturile realizate în anul pre­ce­dent. Redirecţionarea impozitului se poate face pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi func­ţio­nează în condiţiile legii: asociaţii, fun­daţii, organizaţii sindicale, patronate, partide politice, aso­ciaţii de proprietari, case de ajutor reciproc ale salariaţilor, în măsura în care, potrivit legilor pro­prii de organizare şi funcţionare des­fă­şoară activităţi nonprofit, inclusiv pen­tru cultele religioase recunoscute. Re­di­­recţionarea poate fi făcută către o singură entitate sau unitate de cult, iar opţiunea se face fie pe formularul 230 – „Cerere privind destinaţia sumei re­prezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efec­tua­te pentru econo­misirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”, cod 14.13.04.13, pentru cei care au obţinut venituri din salarii şi asimilate salariilor, fie pe formularul cod 200 – „Declaraţie privind veniturile realizate din Româ­nia” pentru celelalte categorii de con­tri­buabili. De reţinut! Opţiunile vor fi fă­cute până la 15 mai 2011, în nume personal, de fiecare solicitant, iar cererile vor fi depuse la unităţile fiscale teritoriale unde îşi au domiciliul solicitanţii sau prin poştă.