Pământul îţi dă rod dacă îi dai ce-i trebuie


Ion-Calea4Pentru agricultura românească, anul 2011 a fost un an de vis. Producţia vegetală a atins o creştere spectaculoasă, cu 20% peste cea mai optimistă estimare, iar aportul ei la PIB – fantastic! – a fost de 13,3%. Performanţele de anul trecut în agricultură au calibrat puternic încrederea în majoritatea indicatorilor economici, respectiv în stăpânirea inflaţiei sau creşterea exporturilor.

Există toate motivele să spunem că, în 2011, an cu vector ridicat de criză economică, agricultura a fost salvatorul economiei. Lucrătorii din acest sector au înregistrat cea mai mare creştere a veniturilor din UE (+43,7%), ceea ce a însemnat de aproape 7 ori mai mult decât media europeană. Recordurile neaşteptate de anul trecut nu au avut la bază o strategie, ele s-au datorat numai şi numai bunăvoinţei divine care a adus ploi îndestulătoare şi la timpul potrivit.

Din august şi până zilele trecute, Dumnezeu a închis robinetele preci­pi­taţiilor şi am traversat o perioadă de secetă cumplită. Până la căderea ultimei ninsori, deficitul de apă din sol a scăzut deja la 2000 mc/ha, iar topi­rea zăpezii, oricât de multă este, nu va fi capabilă să satisfacă setea pă­mântului. Specialiştii cocoţaţi pe func­ţii birocratice la Ministerul Agriculturii, însă, se grăbesc să ne dea semnale de liniştire. Ei susţin că nămeţii vor reface rezerva de umiditate din sol în toate zonele. Şi tot ei dau asigurări că în vestul Moldovei, în Banat, Oltenia şi Muntenia grâul ar avea şanse productive considerabile. De aceea, îi invit pe acei specialişti ca, după topirea zăpezii, să iasă din birouri şi să măsoare umiditatea direct în câmp, nu prin feresterele clădirii ministeriale.

Nu trebuie să facem prea mult efort ca să observăm că factorii decidenţi ai actualei puteri în arealul agriculturii ignoră cu bună ştiinţă starea de lucruri. Ei uită că, pentru construcţia unei agriculturi de viitor, este nevoie de analiză temeinică şi de o radiografiere a prezentului care să dea elementele şi reperele unei strategii pe termen lung.

De fapt, nici nu putem vorbi des­pre o strategie atâta timp cât nu s-au dat soluţii pentru problemele curente. Pentru actualul an agricol, când rapiţa şi grâul semănate în toamna trecută au fost dijmuite de secetă, nici nu se va putea pune bază pe irigaţii, chiar dacă 22% din supra­faţa arabilă a ţării, adică 3,1 milioane ha, se află în zone cu sisteme de amenajare irigabilă. Asigurarea pe această cale a apei este, practic, exclusă deoarece statul a renunţat să mai subvenţioneze energia electrică şi apa folosită de utilizatori. Din aceeaşi cauză, suprafaţa efectiv irigată în ultimul an a coborât la 79.000 ha, respectiv de 4 ori mai puţin decât în 2009.

Presiunea efectelor secetei previzionate va fi direct proporţională cu starea precară a factorilor de stimulare: infrastructura de irigare şi de apărare împotriva inundaţiilor a fost aproape total compromisă, iar promovarea unei politici coerente de asociere pe baze economice a fermierilor este ca şi inexistentă, în condiţiile în care avem în ţară 3,8 milioane de ferme minuscule incapa­bile să propăşească spre realizarea de producţii comerciale. Şi atunci mai putem vorbi cu optimism despre rolul pe care îl va juca agricultura în creşterea PIB-ului sau că România este gata să devină un partener serios şi credibil, cu voce clară în Politica Agricolă Comună aflată în plină ofensivă la nivel european?

Dr. ing. ION CÎLEA,

vicepreşedinte al PSD

pe probleme de agricultură