Pagube de peste 32.000 mii lei în 14 localități vâlcene


Astăzi, a fost întrunit Comitetul pentru Situații de Urgență Vâlcea unde s-a dezbătut problema inundațiilor apărute, în perioada 27 iunie – 11 iulie, pe teritoriul județului. Noilor pagube inventariate li s-au adăugat altele, aduse la cunoștința autorităților județene chiar la începutul acestei săptămâni. Potrivit datelor furnizate de către ing. Elena Miroiu (foto) – șef Grup suport tehnic SGA Vâlcea, în perioada amintită s-au înregistrat cantități de apă de peste 20 – 25 l/mp și izolat 50 – 60 l/mp. În zilele de 2 și 3 iulie, cantitatea maximă de precipitații a fost de 74,8 l/mp la stația hidrometrică Cerna, din care 60 l/mp au căzut în intervalul orar 19.45 – 20.15. Pagubele inventariate până-n prezent, în 14 din cele 21 de localități, depășesc 32.000 mii lei.

Numai Zătreni are nevoie de 7.000 mii lei

Printre pagubele semnalate amintim: în Băile Govora, pârâul Govora a dus la degradarea podului ce face legătura cu localitatea componentă Gătejești, prezentând risc de prăbușire. Valoarea pagubei este de 1.714 mii lei; Dănicei – platformă DC 181, afectată pe o lungime de 1,1 km, platforma DC 182 – afectată pe lungimea de 0,8 km, platforma DJ 678 – afectată de instabilități ale terenului pe lungimea de 1,1 km, platforma drumurilor de interes local (sătești): dealu Scheiului – Mănicești, Pluta – Valea Scheiului, Cireșu – Valea Scheiului, Ciuta – Lăunele de Jos, Dealul Sâmburului, Negara – Cireșu, Bădița – Gura Crucilor, pe lungimea de 1,030 km, pagubele fiind de 3.400 mii lei; Horezu – 1,9 km DC, 1,1 km DJ, 1,03 km drumuri sătești, eroziuni de maluri în cătunul Săliște, reactivări teren, afectarea rigolelor, pagubele fiind de 3.160 mii lei; Zătreni – două poduri afectate în satul Săscioara și platforma drumurilor de interes local; podul peste pârâul Stoporoasa și platforma drumurilor sătești; douyă canale de colectare a apelor pluviale colmatate pe circa 350 m, platformele drumurilor locale din satele: Butanu, Mănicea, Ciorești, Valea Văleni, Dealu Glămeea, Mecea. Pagubele s-au ridicat la 7.407 mii lei; Vaideeni – 26 gospodării inundate, platforma drumurilor de interes local Atârnați, Vaideeni, Râpa, Popi – Izvorul Rece – Tuturube, un pod distrus în pct. Tuturube – Râpa, platforma drumurilor de interes local din Funduri, bisericii, marița, pe lungimea de 3,33 km, două podețe pe DJ 665, afectate etc. Pagubele, în acest caz, au fost estimate la 5.616 mii lei.

Noi pagube la orizont

Reprezentanții Regiei Județene de Drumuri și Poduri Vâlcea au adus, în atenția membrilor CJSU, noi pagube înregistrate chiar la începutul săptămânii. Astfel, lista neagră cuprinde și două drumuri județene: DJ 645 Scundu – Pesceana, DJ 646 Băbeni – Tomșani – Mânăstirea Arnota, unde au fost distruse două podețe. Lor li se adaugă alunecări de teren în Mădulari și Gușoeni și DC 93 Glăvile, afectat în zona dispensarului medical.