Ordin pentru municipale: Trei puncte cu „studentele” din Constanţa!


HCM11

• meciul va avea loc duminică, de la ora 11.00, în Sala Sporturilor „Traian” • miercuri, în etapa intermediară, Corona Braşov a furnizat o mare surpriză şi a învins campioana HCM Baia Mare: 29-28 (13-15 la pauză)

Începutul ezitant de campionat al jucătoarelor de la HC Municipal pare să fii fost dat uitării de către spec­tatori prin prisma evoluţiilor mai bune din ultimele meciuri. Chiar dacă niciuna dintre adversarele întâlnite până acum nu a fost cu adevărat de calibru, echipa noastră nu a strălucit, obţinând doar câteva puncte „de uzură”. Totuşi, aceste puncte reprezintă mult mai mult decât ceea ce se obţinuse sezonul trecut, tot după primele runde.
Nici în etapa a VI-a fetele pregătite de antrenorul Dumitru Muşi nu întâlnesc un adversar de speriat. Din contră, numele şi valoarea modestă a lotului de care dis­­pun „studentele” de la Universitatea Constanţa sunt ar­gumente suficient de puternice care să ne dea spe­ranţe că victoria nu va putea aparţine decât munici­pa­lelor, orice alt rezultat putând fi catalogat drept un eşec. Inutil să mai spunem că o înfrângere într-un derby al su­ferinţei din Liga Naţională i-ar deranja mult pe fanii vâl­ceni, buni cunoscători ai handbalului de calitate şi i-ar îndepărta de echipa susţinută totuşi din bani publici.
Aşa după declara antrenorul Dumitru Muşi, constănţean de altfel, echipa noastră a câştigat mult la capitolul omogenitate şi unitate de grup în ultimele săptămâni, vorbe care trebuie să se adeverească şi în teren. Şi, credem noi, cel mai bun moment pentru ca municipalele să-şi arăte noua „faţă” este chiar în acest week-end. Partida dintre HC Municipal şi Universitatea Neptun este programată duminică, în Sala Sporturilor „Traian”, cu începere de la ora 11.00. Facem precizarea că acest meci nu a prezentat interes pentru vreo televiziune şi ca atare nu va fi transmis în direct.
Ar mai fi de amintit performanţa greu de egalat pe care Corona Braşov a reuşit-o la mijlocul acestei săptămâni. Într-un meci din cadrul rundei intermediare, braşovencele au provocat campioanelor de la HCM Baia Mare prima înfrângere din acest sezon. Chiar dacă Mica Brădeanu & Co. au fost conduse la pauză (scor 13-15), handbalistele de sub Tâmpa au avut puterea să revină şi să se impună în cele din urmă la un gol diferenţă (scor 29-28). În urma acestui rezultat, Corona Braşov a urcat pe primul loc în clasament, cu 15 puncte acumulate după cinci etape disputate.

Programul etapei a VI-a

Mâine, 20 septembrie
Mureşul Tg. Mureş – HCM Baia Mare
Duminică, 21 septembrie
HCM Rm. Vâlcea – Universitatea Constanţa
CSM Bucureşti – CSM Cetate Deva
HC Dunărea Brăila – CSM Ploieşti
HC Zalău – SCM Craiova
Unirea Slobozia – Universitatea Cluj
Luni, 22 septembrie
HCM Roman – Corona Braşov