Orașul Horezu, inițiatorul unui demers legislativ încununat de succes


Confruntându-se cu o situație de natură socială deosebită în ceea ce privește asigurarea resurselor financiare necesare plății drepturilor de care beneficiază copii cu cerințe educaționale speciale integrați în unitățile de învățământ de masă, încă din luna februarie a acestui an, Primăria orașului Horezu a solicitat Consiliului județean Vâlcea alocarea fondurilor necesare pentru plata acestor drepturi. Consiliul Județean Vâlcea, nedispunând de resurse financiare disponibile pentru a fi mobilizate cu această destinație, la insistențele ulterioare ale primăriei Horezu, s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii, Familiei și Persoanelor Vârstnice și Ministerului Educației și Cercetării Științifice în vederea deblocării acestei situații. Spre satisfacția tuturor celor interesați, strădaniile celor două instituții au fost încununate de succes. Prin Ordinul nr.5036 din 25 august 2015 al Ministerului Educației și Cercetării Științifice a fost modificat alineatul (2) al articolului 26 din Metodologia privind organizarea serviciilor de sprijin educațional pentru copiii, elevii și tinerii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, în sensul că, „drepturile prevăzute la alin.(1) se asigură din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale ale consiliilor județene și ale sectoarelor municipiului București, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial”. Prin noua prevedere legală, sunt degrevate de această obligație financiară bugetele locale ale unităților teritorial-administrative de care aparțin unitățile de învățământ la care sunt înscriși copiii sau elevii aflați într-o asemenea situație, urmând ca, plata acestor drepturi, să se facă prin bugetul județean. Referindu-se la acest succes legislativ, primarul Ilie Fârtat ne-a spus: „În sfârșit se pune capăt numeroaselor dispute dintre părinți, școli și administrațiile publice locale, care au generat tot felul de solicitări, sesizări și audiențe. La Liceul «Constantin Brâncoveanu» din Horezu și celelalte școli din localitate învață un număr de 26 de elevi cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă. Dintre aceștia, peste jumătate provin din alte localități. Conform vechii prevederi din Metodologia aprobată prin Ordinul nr.5574/2011, efortul financiar suportat de bugetul local ar fi fost de peste 60.000 lei pentru anul școlar 2014 – 2015. Sunt bucuros că insistențele noastre au fost încununate de succes. Mulțumesc pe această cale Consiliului Județean Vâlcea care s-a alăturat demersului nostru, a formulat și adresat o serie de scrisori, bine motivate, către cele 3 ministere, acestea, la rândul lor, înțelegând situația creată, îndreptând astfel o prevedere legislativă pe care, eu, am catalogat-o întotdeauna ca nedreaptă și insuficient de bine fundamentată la momentul intrării în vigoare. Este bine să afle și părinții și elevii că, urmare noii prevederi legislative, în perioada următoare, toți cei care se află într-o asemenea situație își vor primi drepturile restante și cele viitoare”.