Orașul Horezu, gata de sărbătoare


În prima săptămână din luna septembrie, în diferite locații din orașul Horezu se vor desfășura competiții sportive la fotbal, șah, tenis de câmp și table. Acestea marchează doar debutul celei de-a XIV-a ediții a Zilelor Orașului Horezu, suită de manifestări care se desfășoară în perioada 3-8 septembrie.
„În spiritul perpetuării tradițiilor și al armoniei de viețuire istorică, orașul Horezu își adună fiii din țară și de pretutindeni la sărbătorirea a 531 de ani de la prima atestare documentară. Horezu, orașul de suflet al sfinților Brâncoveni, vă așteaptă să-l sărbătorim așa cum se cuvine”, se arată în mesajul primarului Nicolae Sărdărescu.

Programul manifestărilor

În rândurile de mai jos, datele celor mai importante acțiuni cuprinse în cadrul acestui eveniment:
• Miercuri, 5 septembrie
Sala de spectacole a Casei de cultură „Constantin Brâncoveanu” Horezu, ora 14.00 – ședința festivă a Consiliului Local Horezu, urmată de simpozionul „Suflet de Horezean”.
• Vineri, 7 septembrie
Centrul orașului Horezu, ora 20.00 – spectacol artistic cu Taraful Cromatic Band.
• Sâmbătă, 8 septembrie
Centrul orașului Horezu: orele 08.00 – 21.00 – târg de meșteșuguri tradiționale; ora 11.00 – parada portului popular românesc însoțită de fanfară; ora 12.00 – deschidere oficială, alocuțiuni rostite de invitați; ora 12.15 – premierea cuplurilor care aniversează 50 de ani și 60 de ani de la căsătorie și a tinerilor elevi care au obținut rezultate deosebite la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din vara anului 2018; ora 13.00 – program folcloric susținut de ansamblurile invitate; ora 19.00 – premierea câștigătorilor competițiilor sportive de fotbal, șah, tenis de câmp, table; ora 20.00 – spectacol extraordinar cu Elena Ghițulescu, Giliana Rădoi și Bamby; ora 23.00 – foc de artificii.