Oră de dirigenţie la cinema


ION_HORASCUZilele trecute autoritatea locală din Prundeni în parteneriat cu şcolile din localitate au organizat o oră de dirigen­ţie specială. Este vorba de oferirea unui film de desene animate subtitrat în limba română, „Prinţesa şi broscoiul”, realizat în studiourile Walt Disney. Ineditul spectacolului a constat în faptul că acesta s-a desfăşurat la Eurocinema Drăgăşani, noul cinematograf pus în funcţiune în vara acestui an. Cei 141 elevi din clasele III-VIII, însoţiţi de învăţători şi diriginţi, majoritatea au păşit pentru prima dată într-o Sală de Cinema, ei primind sfaturi „în premieră” despre comportamentul într-o astfel de locaţie. Bineînţeles că lungmetrajul prezentat a trezit interesul tinerilor spectatori. Spectacolul a fost cesionat Primăriei Prundeni de către cunoscutul actor Constantin Fugasiu, actualmente distribuitor de proiecţii cinematografice, un bun prieten, încă din timpul studenţiei, cu primarul Ion Horăscu. După cum ne spunea edilul localităţii, în fiecare lună, elevii din Prundeni vor beneficia gratuit de câte un spectacol cinematografic, multe dintre acestea pliindu-se şi pe curricula şcolară.

De altfel, la sfârşitul acestui an, la Prundeni, este programat să se desfăşoare timp de 3 zile, „Festivalul filmului la sate”, unde se vor prezenta, sub ochiul atent al criticilor de specialitate, pelicule inspirate din viaţa satului românesc. Să fie un debut la viitorul festival naţional şi de ce nu internaţional? Ţinând cont că Primăria Prundeni, în frunte cu edilul acesteia, Ion Horăscu, depun eforturi pentru reabilitarea şi modernizarea Ateneului Sătesc, din localitate, de fapt singurul din România.