ONSŞ la fotbal, gata de start


În organizarea Clubului Sportiv Şcolar Râmnicu Vâlcea, în această lună vor debuta meciurile din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la fotbal feminin (gimnaziu), fotbal pe teren redus masculin (licee) şi fotbal pe teren redus feminin (licee). Prezentăm, mai jos, programul acestor competiţii şi reamintim faptul că învingătoarele din cele trei probe vor reprezenta judeţul nostru la faza zonală a ONSŞ.


Fotbal feminin rural-urban (gimnaziu)


21 octombrie 2013, ora 18.00: şedinţa tehnică (sediul CSŞ – Râmnicu Vâlcea)

22 octombrie 2013, ora 10.00: etapa I (Şcoala Goranu – Râmnicu Vâlcea)

14 martie 2014, ora 10.00: etapa judeţeană (Şcoala Goranu – Râmnicu Vâlcea)


Fotbal pe teren redus masculin (licee)


21 octombrie 2013, ora 18.00: şedinţa tehnică (sediul CSŞ – Râmnicu Vâlcea)

23 octombrie 2013, ora 09.30: etapa I Seria Nord (Liceul Oltchim – Râmnicu Vâlcea)

23 octombrie 2013, ora 09.30: etapa I Seria Sud (Colegiul Economic – Râmnicu Vâlcea)

24 octombrie 2013, ora 10.00: etapa a II-a Seria Nord (Liceul Oltchim – Râmnicu Vâlcea)

24 octombrie 2013, ora 10.00: etapa a II-a Seria Sud (Colegiul Economic – Râmnicu Vâlcea)

25 octombrie 2013, ora 10.00: finala Seria Nord (Liceul Oltchim – Râmnicu Vâlcea)

25 octombrie 2013, ora 11.00: finala Seria Sud (Liceul Oltchim – Râmnicu Vâlcea)

7 martie 2014, ora 10.00: etapa judeţeană (Liceul Oltchim – Râmnicu Vâlcea)


Fotbal pe teren redus feminin (licee)


21 octombrie 2013, ora 18.00: şedinţa tehnică (sediul CSŞ – Râmnicu Vâlcea)

28 octombrie 2013, ora 10.00: etapa I (Colegiul Economic – Râmnicu Vâlcea)

28 octombrie 2013, ora 11.30: etapa a II-a (Colegiul Economic – Râmnicu Vâlcea)

28 octombrie 2013, ora 13.00: finala (Colegiul Economic – Râmnicu Vâlcea)

10 martie 2014, ora 10.00: etapa judeţeană (Colegiul Economic – Râmnicu Vâlcea)

Conform spuselor profesorului Nicolae Bugheanu, directorului instituţiei care organizează aceste evenimente (Clubul Sportiv Şcolar), la etapele judeţene ale tuturor celor trei competiţii fotbalistice mai sus amintite se califică primele două echipe din centrul Râmnicu Vâlcea şi câte o echipă din celelalte patru centre (Drăgăşani, Horezu, Călimăneşti şi Bălceşti). Câştigătoarele etapei judeţene vor participa la etapa zonală, locaţia şi data de desfăşurare a acesteia urmând să fie comunicate ulterior.


Bugheanu: „Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar este cea mai importantă competiţie sportivă organizată de Ministerul Educaţiei”


„În paralel cu activităţile noastre de la club, împreună cu colegii mei de la CSŞ, suntem angrenaţi în organizarea competiţiilor sportive desfăşurate sub egida Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar pe ramuri sportive. Vreau să precizez că această competiţie este cea mai importantă organizată de Ministerul Educaţiei, destinată elevilor din întreaga ţară, pe care am putea-o numi drept o formă superioară a Daciadei. De asemenea, toţi colegii mei de la CSŞ sunt prinşi în organizarea acestor activităţi. Doresc să ne achităm cu brio de acestea, iar desfăşurarea competiţiilor să se facă în bune condiţii”, ne-a mai declarat profesorul Nicolae Bugheanu.