Oltchim întâlneşte astăzi finalista Cupei EHF


faza_handbalChiar dacă au fost eliminate din cupele europene, handbalistele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea vor juca astăzi împotriva unei formaţii care se află încă în cursa către un trofeu continental. HC Zalău, echipa pregătită de Gheorghe Tadici, fostul antrenor al Oltchimului, este singura formaţie românească care a reuşit în acest sezon să obţină accesul în ultima fază a unei întreceri inter-cluburi, chiar dacă este vorba despre cea de-a treia competiţie ca importanţă (valoarea echipelor care participă în Cupa Federaţiei Europene de Handbal este evident inferioară celor din Liga Campionilor sau Cupa Cupelor). Astfel, în datele de 6 mai (meciul tur este programat în deplasare), respectiv 13 mai (meciul retur este programat a se juca la Oradea), HC Zalău va întâlni în finala Cupei EHF formaţia rusească, Lada Togliatti.

Revenind la duelul de astăzi, partida din judeţul Sălaj se anunţă a fi una destul de aprig disputată. Elevele lui Gheorghe Tadici se află în luptă directă cu Universitatea Jolidon Cluj pentru ocuparea locului secund al ierarhiei Ligii Naţionale (cel care asigură un „bilet” în preliminariile Ligii Campionilor), situaţie în care vor încerca cu siguranţă să obţină cât mai mult posibil de la meciul împotriva Oltchimului, ţinta principală fiind evident victoria. În plus, pentru „chimiste”, partida de la Zalău va reprezenta un adevărat „test” al rezistenţei fizice, cunoscut fiind faptul că ele au evoluat chiar ieri împotriva marii rivale a sălăjencelor, Universitatea Jolidon Cluj. Întâlnirea dintre HC Zalău şi Oltchim Râmnicu Vâlcea se va disputa astăzi, cu începere de la ora 17.00, postul de televiziune sportivă DigiSport3 alegând să transmită în direct acest eveniment.